"Crăciunul care mi-a schimbat viața". Lansare de carte

Miercuri, 22 Noiembrie 2023 13:26 | Publicat în CULTURA
Joi, 23 noiembrie 2023, ora 16.00, Muzeul de Istorie "Paul Păltănea" găzduieşte, la Sala Lapidarium, lansarea cărții "Crăciunul care mi-a schimbat viața", roman de Daniela Gumann. Povestea cărţii nu este doar despre sărbătoarea Crăciunului, este o călătorie emoționantă în inima unei familii aparent realizate, dar deloc ferite de încercări dificile, momente de cumpănă, sentimente chinuitoare, sacrificii și dezamăgiri. În spatele strălucirii luminilor de Crăciun și al d ...

40 de ani de la înființarea Cenaclului "Noduri şi Semne"

Luni, 13 Noiembrie 2023 14:00 | Publicat în CULTURA
O lansare de carte de poezie care a avut loc recent, "Îngeri pe suflet", semnată de Adrian Talabă, în cadrul Salonului literar "Axis libri" (care se desfășoară de obicei la Biblioteca Județeană "V.A. Urechia") a prilejuit prefațarea unui eveniment care cu siguranță nu va trece nemarcat. Anume, împlinirea a 40 de ani de la înființarea Cenaclului "Noduri şi Semne", fapt deja intrat în legendă, evoluția grupării literare având o istorie aparte, uneori complicată (de pildă, cu ...

"Câmpul de rouă", la Filiala Nr. 2 a Bibliotecii

Miercuri, 08 Noiembrie 2023 11:00 | Publicat în SOCIETATE
Consiliul Județean Galați și Biblioteca Județeană "V.A. Urechia" Galați organizează joi, 9 noiembrie 2023, de la orele 17,00, la sediul Filialei Nr. 2 "Paul Păltănea", din Micro 40, în cadrul manifestărilor legate de Zilele Bibliotecii, lansarea cărții de poezie haiku "Câmpul de rouă", semnată de Daniela Lăcrămioara Capotă. Invitați: scriitorii Anca Gaiu și Ion Avram. Moderatori: Geta Eftimie, director adjunct al Bibliotecii "V.A. Urechia", Cătălina Șoltuz, bibliotecar, ...

Andreea Răsuceanu lansează romanul "Linia Kármán"

Luni, 06 Noiembrie 2023 11:00 | Publicat în Regional
Marți, 14 noiembrie 2023, începând cu ora 18,00, la Librăria Humanitas din Galați (Str. Domnească nr. 45), va avea loc lansarea romanului  „Linia Kármán” de Andreea Răsuceanu, apărut în colecția „Fiction Ltd” a Editurii Polirom. Alături de autoare, vor vorbi Doru Căstăian, Cristina Vasiliu și Adi G. Secară. Andreea Răsuceanu este prozatoare și critic literar. A debutat cu volumul "Cele două Mântulese" (2009). Cărțile ei au primit numeroase premii importante și n ...

Dorian Dron îşi lansează ultimul roman la Galaţi

Joi, 02 Noiembrie 2023 12:00 | Publicat în SOCIETATE
Librăria "Humanitas" din Galați găzduieşte, sâmbătă, 4 noiembrie, de la ora 17.00, lansarea volumului "Neuroleptic", de Dorian Dron, o poveste de dragoste halucinantă, construită în jurul unei enigmatice fete cu tricou galben. Invitați speciali ai evenimentului vor fi Andrei Velea și Adi Secară. Dorian Dron (36 de ani) a debutat în 2018, cu un roman bine primit de public, "Scara (AB4)", urmat de "Amin­tirile unui spălător auto", publicat în 2021. Publică frecvent proză scurt ...

Luminiţa Potîrniche lansează astăzi "Apa nu avea nicio uşă"

Miercuri, 01 Noiembrie 2023 11:30 | Publicat în CULTURA
Astăzi, 1 noiembrie, de la ora 16,00, la Sala Lapidarium a Muzeului de Istorie "Paul Păltănea", are loc un nou eveniment cultural cu intrare liberă. Scriitoarea gălăţeancă Luminiţa Potîrniche îi cheamă pe toţi iubitorii de literatură la lansarea cărții sale, "Apa nu avea nicio ușă", apărută la editura Tracus Arte, 2023. Vor vobi despre volum şi despre autoare Teodor Parapiru, Adi Secară, Valeriu Valegvi şi Gelu Ciorici. Cei interesaţi sunt aşteptaţi cu drag şi cu poez ...

Premiile Festivalului Internațional al Aforismului 2023

Luni, 16 Octombrie 2023 12:30 | Publicat în CULTURA
Pe parcursul a două zile, 12-13 octombrie 2023, la Tecuci s-a desfășurat ediția a VII-a a Festivalului Internațional al Aforismului, organizat de profesorul şi scriitorul Vasile Ghica, sprijinit de Fundația "Pelin" și Biblioteca "Ștefan Petică" Tecuci.La această ediţie au fost decernate următoarele premii: Trofeul "Sapiens Piroboridava", ex-aequo - Fernando Mendez Garcia (Spania) şi Nicolae Schițco (Republica Moldova); Premiul I - Vasile Larco (Iași); Premiul II - Issabela  Cote ...

Festivalul Aforismului - "elogiu adus limbii române"

Vineri, 13 Octombrie 2023 13:37 | Publicat în SOCIETATE
Festivalul Internațional al Aforismului de la Tecuci, manifestare ajunsă la ediția a VII-a, este organizată de scriitorul Vasile Ghica, în colaborare cu Fundația "Pelin". La ediţia de anul acesta s-au pus şi bazele Uniunii Aforiștilor din România. Toți premianții din țară și de peste hotare ai edițiilor precedente au devenit responsabili ai unor subfiliale, în obligația cărora va sta inițierea a cât mai multor lecturi publice interactive în școli, universități, instituț ...

Seară de poveste la Tecuci, cu Tase Dănăilă

Sâmbătă, 14 Octombrie 2023 13:00 | Publicat în CULTURA
Așa cum a anunțat moderatorul evenimentului, Dan Vîţă, ziua lansării volumului "Aspirații transparente", al scriitorului Tase Dănăilă, a coincis cu data acordării Premiului Nobel pentru Literatură norvegianului Jon Fosse, cu Ziua Mondială a Educației, dar și cu "joia cenaclistă hogașiană" a scriitorilor tecuceni, iar rezultatul a fost o seară de poveste, în sala arhiplină de iubitori de literatură.Editorul cărţii, informaticianul, matematicianul, scriitorul şi criticu ...
Miercuri, 11 octombrie, de la ora 19.00, Librăria "Humanitas" din Galați va fi gazda unei întâlniri între Mihnea Măruță și Doru Căstăian, cu ocazia lansării volumului "Identitatea virtuală: Cum și de ce ne transformă rețelele de socializare"."Sunt două obsesii fundamentale care presează continuu, conștient sau subconștient, individul uman. A-și dovedi sieși prin ceilalți că este prezent în lume și a nu fi absent nici după moarte. Ele creează pe internet extensia lui f ...
Pagina 3 din 4