Pentru gălățenii de origine, dar și pentru cei stabiliți aici de ceva timp, titlul articolului ar putea fi derutant, deoarece nu se referă la ceremonia de lansare la apă a unei nave, eveniment atât de natural la noi, la Dunăre, ci la promovarea, la fel de spectaculoasă, a unor noi apariții editoriale, oferite nouă de scriitorii din Galați.
Ne-am bucurat recent încă o dată de această pasionantă "sărbătoare a cărții" în ambianța atât de primitoare a Casei de Ajutor Reciproc Pensionarilor (CARP), produsă în sala bibliotecii, împodobită cu ornamente de epocă și însuflețită de peisajele lui Neluș Oană, artist australian cu ascendență românească.
Activitatea, organizată în cadrul Salonului cultural "Armonii de toamnă", a avut loc pe 30 octombrie a.c., cu participarea unui public numeros, ca de obicei, într-o atmosferă de emulație intelectuală, la care au contribuit în egală măsură toți cei prezenți, oameni de litere, ingineri, medici, jurnaliști, profesori ș.a., membri ai nucleului stabil și nou-veniți, oameni care au acumulat o bogată experiență de viață, dar și reprezentanți ai generațiilor în plină activitate, demonstrând și cu această ocazie deschiderea Salonului spre "dialogul vârstelor".
Moderatorului întâlnirii, Ghiță Nazare, i-a revenit plăcuta îndatorire de a introduce în scenă cărțile nou apărute, arătând că aparțin unor scriitori prezenți constant la Salon, cu volume expuse în recent încheiata expoziție: Teodor Parapiru, Amintiri de la catedră, Editura SENIOR, Călărași, 2024; Sorin Langu, Galați - ancore în trecut, Editura AXIS LIBRI, Galați, 2024; Petru Dumitru Cristescu, Pasărea destinului, Editura PHOEBUS, Galați, 2024.
Deși marcate specific, cele trei lucrări au o "notă comună": evidențiază trecutul, fie socio-politic, fie personal. Bineînțeles, cu diferențele impuse de personalitatea autorilor: la Teodor Parapiru se evidențiază o viață dedicată în mod egal creației și educației, Sorin Langu descrie cronologic evoluția orașului Galați, în evenimente și date, de la începuturi până azi (2020), iar Petru Dumitru Cristescu recompune o istorie personală (autobiografie), cu momentele sale, "așa cum au fost". Dezvoltând ca arie și profunzime observațiile preliminare, referenții au adăugat prețioase aprecieri la adresa lucrărilor în discuție.
Pentru Katia Nanu, Teodor Parapiru este "un mentor, un profesor de tip special, un om complex", iar noua sa carte, culegerea de povestiri de la catedră, "o surpriză": ea pune în evidență "legătura de spirit" dintre educator și elevi, "portița aceea prin care intri în sufletul copiilor" și-i determini să citească. Profesorul-scriitor este caracterizat de un "umor cald", care știe "să persifleze fără să jignească". Adi George Secară remarcă faptul că acesta este primul volum de memorii al domnului Parapiru, care-l apropie prin evocarea universului copilăriei de Ion Creangă și de Mark Twain. Mai mult, reproducând câteva pasaje din operă, îi identifică "marca înregistrată", kafkianismul (ilustrarea absurdului cotidian).
Pe Sorin Langu, profesor la Colegiul Național "Vasile Alecsandri", îl consideră unul dintre cei mai apreciați istorici, iar, ca editor, recomandă lucrarea sa, care recurge la metoda cronologică pentru revelarea multor adevăruri, în parte necunoscute, despre orașul Galați.
Violeta Ionescu, în calitate de referent literar la Editura Phoebus, consideră că Petru Dumitru Cristescu, intelectual cu preocupări literare de-o viață, dar care s-a hotărât târziu să publice, "a scris ca să se vindece de rănile vieții", citând în acest sens un fragment edificator, descrierea emoționantă a casei părintești revăzute cu ochii minții.
În cuvântul lor, autorii au încercat să condenseze trăiri multiple, emoții, nostalgii, regrete, speranțe...
Teodor Parapiru conștientizează că "a venit vremea amintirilor fără catalog, fără clopoțel". Apoi alcătuiește o sinteză ad hoc a obiectivelor scrisului său și a genurilor abordate: "Primul a fost cel al limbii române corecte și metaforice, apoi au fost cele tematice, ale ideilor". A început cu romane polițiste, a continuat cu literatură SF, satirică și filosofică, în timp ce locul central al creației sale rămâne ocupat de monumentalul Dicționar de expresii celebre, de peste 1.000 de pagini.
Sorin Langu mărturisește că obârșia lui gălățeană l-a făcut să sară "în barca muzei Clio" (a istoriei!) altfel decât de obicei, el fiind "de meserie" medievist. Cartea sa ar fi trebuit să fie "un ghid de orientare" în orașul actual, dar și în cel din trecut. Începând însă redactarea, materia tratată s-a amplificat atât de mult, încât a ajuns să cuprindă informații "de la dinozauri, până astăzi", cu surse de o mare diversitate, de la rapoarte oficiale, la izvoare orale, tradiționale.
Petru Dumitru Cristescu se întreabă retoric: "De ce am scris?" Și își răspunde: "E vorba de amintirile mele de-o viață!" Ajuns la vârsta concluziilor, scriitorul simte că numai astfel își regăsește echilibrul și își poate evalua corect realizările. Invitată, la rândul ei, să vorbească, fiica autorului, Gabriela Șoavă, confirmă, cu lacrimi în ochi, că în carte se află "un dar făcut mamei după plecarea ei".
Aprecierile celorlalți participanți la festivitatea lansării au completat judecățile de valoare, oferind o imagine de ansamblu problematicii discutate. Toader Buhăescu apreciază "replica acidă și umorul fin" la Teodor Parapiru, Gheorghe Felea atrage atenția asupra activității laborioase pe care o impune cercetarea, arătând că rezultatele acesteia la tânărul istoric sunt remarcabile, chiar dacă-și exprimă și unele rezerve în ce privește documentarea. Pe Teodor Parapiru îl numește "un paideut în cea mai strictă accepție a termenului (din paideia - "educație"), care ne surprinde de fiecare dată prin vastitatea cunoștințelor". Vasile Leonte identifică în texte și ceea ce nu e nici ironie, nici satiră, nici umor, ci "realitatea însăși, uneori chiar tristă". Nicolae Bacalbașa conchide că "din ce a creat domnul Parapiru, cel mai interesant lucru e propria personalitate", iar pe Sorin Langu îl apreciază pentru că a depășit "uriașa dificultate a selecției". Cartea domnului Cristescu este "o abordare plină de pericole a celui mai sensibil subiect, viața".
Într-adevăr, generalizând, cele trei cărți "ieșite acum în lume" ilustrează cu prisosință dictonul latin "Homo doctus in se semper divitias habet (Omul învățat își poartă totdeauna bogățiile în cuget)". În sală s-au aflat, dornici de autografe, colegi din cancelaria de altădată (Cecilia Solomon), foști elevi, prieteni ai literaturii (Viorica Popescu, Mary-Vona Răduț, Ecaterina Păun) și mulți alții. N-au lipsit nici remarcile ușor acide, formulate prompt, cu "cerneală violentă", de epigramistul de serviciu, Vasile Manole. Cei trei autori au primit, în final, ca recunoaștere a meritelor, Diploma de Excelență a Casei de Ajutor Reciproc a Pensionarilor, iar noi ne îndreptăm deja cu gândul spre următoarele lansări de carte, pe care le așteptăm cu nerăbdare!
