desprind numai frumos din orişicând
ş-apoi îl dau pe tot, la totdeauna -
nici nu mă tem şi nici nu-mi pare rău
că iau din toate şi răstorn într-una!
scot pur şi simplu din uitare, scot
cu inima la cine mă aşteaptă
şi mă primeşte-n suflet şi în vis
şi mă ascunde-n lacrimă şi-n şoaptă!
nimic mai cald şi blând nu poate fi
decât chemarea clipei pentru care
culeg şi-mpart frumos, apoi mă pierd
în fulgerarea ei mântuitoare!
nimic mai trist şi mai scăldat în dor
decât un ochi cu lacrimile goale
când l-a uitat amarul şi l-a plâns
pe cel plecat n-adâncurile sale!
desprind frumos, mai este... încă nu-i
timpul şi vremea notelor de plată -
când, uneori, mai dau şi de urât,
îl smulg pe tot... şi-l dau la niciodată!