Turcia și Grecia, la un pas de război în Marea Mediterana

Turcia și Grecia, la un pas de război în Marea Mediterana
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Grecia și Turcia, deși țări aliate în cadrul NATO, se află la un pas de conflict deschis, pe fondul tensiunilor tot mai mari provocate de actuala criză din Mediterana de Est.

Guvernul Germaniei a îndemnat, joi, Turcia şi Grecia să înceteze exerciţiile militare rivale din estul Mării Mediterane, în contextul în care la manevre s-au raliat nave din Statele Unite, Franţa şi Italia. "Avem nevoie de o soluţie diplomatică la acest conflict. Nimeni nu vrea să rezolve criza  din estul Mediteranei cu nave militare", a declarat ministrul german de Externe, Heiko Maas, cu ocazia unei reuniuni cu omologii din statele Uniunii Europene. Cancelarul Germaniei, Angela Merkel, şi secretarul general NATO, Jens Soltenberg, s-au declarat "preocupaţi", conform publicaţiei Der Spiegel, de criza din estul Mării Mediterane şi au îndemnat Grecia şi Turcia să reia dialogul.

Nave militare turce au efectuat, miercuri, exerciţii în estul Mării Mediterane împreună cu un distrugător american, în contextul tensiunilor cu Grecia şi Republica Cipru, care desfăşoară manevre militare alături de Franţa şi Italia. Ministerul Apărării de la Ankara a transmis miercuri după-amiază că nave militare turce au efectuat exerciţii cu un distrugător al Statelor Unite. Administraţia Recep Tayyip Erdogan nu a oferit detalii despre aceste manevre navale, care intervin în contextul tensiunilor generate de activităţile turce de explorare a zăcămintelor de petrol şi gaz.

În paralel, Franţa şi Italia au mobilizat capabilităţi militare în estul Mării Mediterane, pentru exerciţii comune cu Grecia şi Republica Cipru. ”Estul Mării Mediterane se transformă într-un spaţiu de tensiuni. Respectarea dreptului internaţional trebuie să fie regula, nu excepţia. Împreună cu partenerii noştri ciprioţi, greci şi italieni, începem un exerciţiu comun, cu mijloace aeriene şi maritime", a declarat Florence Parly, ministrul francez al Forţelor Armate. În contextul tensiunilor dintre Grecia şi Turcia, Franţa a trimis două nave militare, inclusiv fregata Lafayette, şi două avioane de vânătoare Rafale în estul Mării Mediterane. Avioanele militare sunt staţionate în Creta. În estul Mării Mediterane este şi nava franceză portelicopter Tonnerre, care se îndreaptă spre Liban.

Heiko Maas, ministrul german de Externe, a avertizat marţi, în contextul tensiunilor, că ”orice scânteie" riscă să genereze ”un dezastru" în estul Mării Mediterane. "Actuala situaţie reprezintă un joc cu focul, iar orice scânteie, oricât de mică, poate conduce la un dezastru. Nu vrea nimeni acest lucru, cu atât mai puţin o confruntare militară între parteneri NATO şi vecini", a declarat Heiko Maas, după întrevederea cu ministrul grec de Externe, Nikos Dendias.

Citit 1105 ori Ultima modificare Vineri, 28 August 2020 03:01

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.