Declarația de independență a Statelor Unite ale Americii a fost primul document formal care exemplifica voința populară asupra dreptului de alegere a propriei guvernări, notează Agerpres.
Conflictul armat între coloniștii americani și soldații britanici a izbucnit în aprilie 1775. Mișcarea pentru independența de coroana britanică s-a amplificat treptat în anul următor, astfel că delegații la Congresul Continental au abordat această chestiune. Pe fondul dezbaterilor aprinse, Congresul a cerut un răgaz de câteva săptămâni. Înaintea încheierii lucrărilor, delegații i-au desemnat pe membrii comitetului pentru redactarea proiectului de declarație: Thomas Jefferson din Virginia, John Adams din Massachusetts, Roger Sherman din Connecticut, Benjamin Franklin din Pennsylvania și Robert R. Livingston din New York.
Thomas Jefferson își câștigase reputația de vocea cauzei patriotice după publicarea în 1774 a lucrării ''A Summary View of the Rights of British America''. În 1832, Thomas Jefferson avea să menționeze că membrii comitetului i-au cerut insistent să se ocupe de redactarea proiectului de declarație, pe care l-a trimis apoi lui Benjamin Franklin și John Adams pentru a face observații pe marginea formei avansate.
Ulterior, noua versiune, modificată de Thomas Jefferson, a fost transmisă comitetului și, în final, Congresului. Redactat de Thomas Jefferson, proiectul de declarație a fost împărțit în cinci secțiuni, incluzând o formă introductivă, un preambul, corpul propriu-zis al declarației - împărțit în două secțiuni - și o parte dedicată concluziilor. În termeni generali, partea introductivă stabilea pe deplin faptul că obținerea independenței față de Marea Britanie devenise necesară pentru colonii, potrivit history.com. Varianta finală de proiect a declarației a fost avansată Congresului la 28 iunie 1776, conform /history.state.gov.
Congresul continental, reunit la 1 iulie 1776, a adoptat, în ziua următoare, cu votul a 12 din cele 13 colonii rezoluția lui Lee pentru independență. Procesul de dezbatere și revizuire a textului declarației lui Jefferson, incluzând observațiile făcute de John Adams și Benjamin Franklin, au continuat la 3 iulie și până înspre dimineața zilei de 4 iulie 1776, Congresul eliminând și revizuind o parte din textul declarației.
Delegații nu au făcut modificări la preambulul documentului, iar partea principală a declarației a rămas în varianta avansată de Thomas Jefferson. Congresul a adoptat oficial textul declarației la 4 iulie, chiar dacă unii istorici admit faptul că nu a fost semnat până la 2 august.
Alături de Constituție și Legea Drepturilor, Declarația de Independență este considerată drept unul dintre documentele esențiale fundamentale ale procesului de guvernământ în Statele Unite ale Americii, precum și unul dintre izvoarele primare ale procesului democratic american.
Până în anii 1870, data de 4 iulie a fost o importantă sărbătoare calendaristică, pentru ca ulterior, după ce Congresul a adoptat un proiect de lege la 28 iunie 1870, să devină sărbătoare federală - Ziua independenței. Din 1941, în timpul mandatului de președinte al lui Franklin Delano Roosevelt, data de 4 iulie a fost marcată drept Ziua națională a SUA.
