50,7 grade Celsius. Record de temperatură egalat în Australia

50,7 grade Celsius. Record de temperatură egalat în Australia
Evaluaţi acest articol
(4 voturi)

Australia şi-a egalat recordul pentru cea mai fierbinte zi din istoria măsurătorilor sale meteorologice, după ce o valoare de 50,7 grade Celsius a fost înregistrată într-un îndepărtat oraş costier din această ţară, informează site-ul bbc.com, preluat de Agerpres.

Temperatura înregistrată la data de 13 ianuarie 2022 în Onslow, oraş din statul Australia de Vest, a egalat recordul de căldură din această ţară, stabilit în anul 1962, într-o localitate din statul Australia de Sud.

Biroul de Meteorologie din Australia a confirmat că recordul de temperatură din Onslow a fost stabilit la ora locală 14:26. Potrivit presei australiene, temperatura medie din Onslow în această perioadă a anului este de 36,5 grade Celsius.

Alte două oraşe australiene, Mardie şi Roebourne, au raportat temperaturi care au depăşit 50 de grade Celsius.

Luke Huntington, de la Biroul de Meteorologie, a spus că această acumulare de aer fierbinte în regiunea menţionată a fost cauzată de absenţa furtunilor de vară. El le-a recomandat localnicilor să adopte măsuri suplimentare de precauţie şi să rămână în clădiri cu aer condiţionat, iar dacă trebuie să iasă totuşi în exterior, să se deplaseze în zone umbrite şi să se hidrateze corespunzător.

Recordul de temperatură din Australia a fost egalat la doar câteva zile după ce sistemul european de sateliţi Copernicus a confirmat că ultimii şapte ani au fost cei mai călduroşi din istoria modernă a măsurătorilor meteorologice.

Citit 1074 ori Ultima modificare Marți, 13 Decembrie 2022 00:11

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.