Finlanda și Suedia au cerut aderarea la NATO. Cu întemeiată motivație. Amintirea Războiului de iarnă din 1939 a rămas încă vie, iar tendințele de cucerire ale Rusiei sunt vădite. Că armata rusă nu mai e ce-a fost în penultimul și ultimul an al celui de-Al Doilea Război Mondial se vede de departe, după evoluția războiului din Ucraina. Ba chiar pare să fi ajuns din nou la stadiul din „Războiul de iarnă” purtat în 1939 contra micului și slab înarmatului stat al Finlandei.
Diplomație expansionistă
Prin pactul de neagresiune Ribbentrop-Molotov din august 1939, Germania și Rusia își împărțeau zonele de influență din Estul Europei. O săptămână mai târziu, Polonia era ocupată de nemți, iar o parte a țării a trecut sub stăpânire sovietică.
În aceeași toamnă, Stalin a cerut Finlandei să-și mute frontiera cu Rusia la 25 km spre Vest, urmând să primească în compensare un alt teritoriu. Sovieticii se temeau de un atac german venit prin Peninsula Scandinavă, cu atât mai mult cu cât Leningrad (azi Sankt Petersburg), al doilea oraș al țării, se afla la 100 km de graniță.
Finlandezii au refuzat categoric și, în cele două luni care au urmat, rușii au plasat trupe la graniță.
Casus belli
Cumva asemenea pretextului „denazificării” Ucrainei, rușii au bombardat un sat de-al lor de graniță și au dat vina pe vecinii finlandezi. Apoi au cerut mutarea armatei adverse cu 25 km la interior, urmând planul din vară.
Finlandezii au negat orice atac și au refuzat ferm să-și relocheze armata. În secret, Armata Roșie a transferat la frontieră 23 de divizii.
Raportul de forțe
URSS arunca în luptă aproape 450.000 de oameni din armata regulată. Aceștia dispuneau de o artilerie puternică, de mașini blindate de asalt, de infanterie și aviație.
În ceea ce privește însă conducerea militară, sovieticii sufereau serios: epurările lui Stalin aproape decapitaseră ofițerimea de carieră, iar militarii erau conduși în luptă ori de novici, ori de oameni cu „originea sănătoasă” de-abia luați de la coarnele plugului ori de prin uzine.
În plus, sau mai degrabă în minus, se hotărâse îndepărtarea de pe front a soldaților de prin partea locului care, poate, aveau origini sau rude în Finlanda. Oameni obișnuiți cu clima aspră și pădurile nesfârșite.
Dimpotrivă, rușii au adus soldați de departe, din republicile sudice, printre care gerul avea să facă nenumărate victime.
De cealaltă parte existau doar 180.000 de militari mobilizați, printre care mulți nu aveau nici măcar uniforme; veniseră la război îmbrăcați cu haine civile, pe care și-au cusut de mână însemnele ostășești.
Dar finlandezii nu erau doar obișnuiți cu frigul, ci și cu deplasarea rapidă în teren accidentat și împădurit, iar atuul lor era că „zburau” pe schiuri, în zăpezi până la brâu.
Armata Roșie a pornit cu stângul
La 30 noiembrie 1939, rușii au intrat pe teritoriul finlandez în marșuri triumfale și cântece patriotice. Adeseori, în entuziasmul lor nesocotit, trupele mărșăluiau ținându-se de mâini!
Sovieticii se aruncau cu capul înainte în condiții infernale: iarna începe prin octombrie în Peninsula Scandinavă, vântul nu bate, zăpada cade liniștită în straturi groase, iar temperatura poate coborî lejer, ca în acea iarnă, până la -40 grade Celsius.
Mașinile lor de luptă nu erau nici ele pregătite pentru iernile geroase; în cea mai mare parte a invaziei, mecanicii au fost nevoiți să le mențină motoarele pornite, ca să nu înghețe.
Adversarii însă erau „la ei acasă”. Se deplasau pe tăcute și rapid în frontul de operațiuni, în grupuri mici, agresive.
Tactica principală era să atace ariergarda – aprovizionarea cu combustibili ori muniție, bucătăriile de campanie. Foarte rapid, rușii au rămas înfometați, îmbrăcați prea ușor, cu armele inutile. Deseori erau prinse în ambuscade și anihilate grupuri mici de ruși strânși în jurul focului. Una dintre armele preferate de finlandezi era noutatea supranumită mai târziu „cocktailul Molotov”.
Pentru că nu schimbaseră armamentul din Primul Război Mondial, armamentul finicilor avea fix același calibru cu armele sovietice; tot ce le cădea în mână era utilizat apoi contra inamicilor.
Termopilele finlandeze și spartanii nordici
În ianuarie 1940, Divizia 44 Infanterie, cu 25.000 de oameni, se deplasa în marș spre interiorul Finlandei, pe drum drept străjuit de păduri, direct în gura lupului. De la înălțimile dimprejur, 300 de militari locali au deschis asupra rușilor un foc încrucișat de o violență extremă.
Luați prin surprindere, suferind pierderi grele, neputând să se apere de inamicul ascuns printre copaci, rușii au bătut în retragere.
Înapoia lor îi așteptau însă cei 6.000 de militari ai Diviziei 9 finlandeze, care le-au tăiat retragerea. Prinși între două focuri, sovieticii au fost aproape exterminați.
Au fost uciși 23.000 de invadatori, în vreme ce localnicii au pierdut doar 800 de oameni.
Doar în această bătălie, rușii au pierdut 43 de tancuri, 71 de tunuri antiaeriene, 29 de tunuri antitanc, tractoare, 260 de camioane, 1.170 de cai, echipamente de comunicați, materiale medicale și o mare cantitate de muniție.
Un război dezastruos și o pace costisitoare
Temându-se de intrarea în război a Suediei, precum și de capcana primăverii în taigaua mlăștinoasă a Finlandei, Stalin a acceptat semnarea păcii. Pentru că, la rândul lor, finlandezilor nu le mai trebuia război, au fost nevoiți să încheie, la 12 martie 1940, după numai patru luni de lupte, Tratatul de la Moscova. Mica țară baltică pierdea o suprafață de 10% din teritoriu, în care se situa o parte a industriei finlandeze și incluzând principala fortificație de apărare din Est: linia Mannerheim.
Totalul pierderilor finice s-a ridicat la 22.830 de militari. După moartea lui Stalin, care menținuse un secret absolut asupra rușinii din Peninsula Scandinavă, succesorul său, Nikita Hrușciov, a cifrat pierderile totale la 270.000 de sovietici.
Finlanda se cere în NATO
În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, tocmai pentru a se feri de o nouă invazie sovietică, Finlanda s-a aliat cu Germania nazistă. Cu această ocazie, a fost din nou atacată de Uniunea Sovietică.
Acum, când armata rusă își face de cap din nou cu un armament care poate lovi de la distanță, este normal ca Finlanda să se adăpostească sub „umbrela” NATO. Chiar dacă Putin se simte deranjat.
