Aproape 100 de străzi din Kiev, „derusificate”

Aproape 100 de străzi din Kiev, „derusificate”
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Capitala Ucrainei a redenumit 95 de străzi, alei și piețe, în cadrul unei campanii de eliminare a toponimiei ruseşti şi sovietice, a anunţat primarul Kievului, la o zi după ce Ucraina a marcat 31 de ani de independenţă. De la invadarea Rusiei în februarie, Ucraina a accelerat ceea ce numeşte „derusificare”, o campanie prin care încearcă să se debaraseze de moştenirea a sute de ani de dominaţie a Moscovei.

„Noile nume ar trebui să perpetueze memoria evenimentelor istorice semnificative ale Ucrainei, precum şi a figurilor celebre şi a eroilor care au glorificat Ucraina şi au luptat pentru independenţa statului nostru”, a scris primarul Vitaliy Klitschko pe Telegram, citat de Reuters. El a declarat că procesul este departe de a se fi încheiat şi a promis să continue campania.

O stradă a fost denumită după Londra, capitala unuia dintre cei mai importanţi aliaţi ai Ucrainei, în timp ce o alta a fost numită „Strada renaşterii ucrainene”. Acest nume a fost un ecou al preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski, care a declarat, de Ziua Independenţei, că Ucraina a „renăscut” atunci când Rusia a invadat ţara.

O altă stradă, care purta anterior numele de familie al unui ministru sovietic al Apărării, a fost redenumită după regimentul ucrainean Azov, o mişcare care probabil va înfuria Moscova, care îşi apără vocal moştenirea sovietică în Europa. Unitatea Azov, care face parte din garda naţională, este adulată în Ucraina, dar denigrată de Moscova.

Citit 451 ori Ultima modificare Vineri, 26 August 2022 16:59

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.