A jefuit o bancă de un dolar, pentru a ajunge la închisoare

A jefuit o bancă de un dolar, pentru a ajunge la închisoare
Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

Poliția din Utah a arestat un suspect de jaf la o bancă, acuzat că a cerut doar un dolar de la angajați și că a refuzat să plece după aceea, cerându-le insistent să cheme poliția. Suspectul, Donald Santacroce (65 de ani), a intrat în cursul dimineții într-o bancă din Salt Lake City și i-a dat unui casier un bilet pe care scria: "Vă rog să mă scuzați că fac asta, dar acesta este un furt. Vă rog să-mi dați 1 dolar. Mulțumesc!". Angajații s-au conformat și i-au dat lui Santacroce dolarul cerut, apoi l-au rugat să plece, dar acesta a refuzat și le-a spus că trebuie să cheme poliția. S-a așezat apoi liniștit în holul băncii și a așteptat sosirea ofițerilor. În acest timp și-a exprimat nemulțumirea că echipajul întârzia să apară. "Donald le-a spus angajaților că sunt norocoși că el nu avea o armă, pentru că poliției i-a luat atât de mult să ajungă acolo", se arată în referatul de arestare.

Santacroce și-a văzut dorința îndeplinită atunci când au sosit polițiștii, el fiind încătușat și arestat. Le-a dat, ca probă, ofițerilor bancnota de 1 dolar și le-a confirmat că a intrat în bancă cu intenția de a o jefui. El a mărturisit că a comis jaful la bancă, infracțiune federală în SUA, pentru că "voia să fie arestat și să ajungă într-o închisoare federală".

Santacroce a mai spus că, în cazul în care iese din închisoare, va jefui o altă bancă și de această dată va cere mai mulți bani, ca să se asigure că va fi trimis la închisoarea federală, însă n-a spus de ce este atât de hotărât pentru această "destinație". Donald Santacroce a fost, într-adevăr, arestat, dar a fost eliberat după o zi, urmând să fie cercetat în stare de libertate.

Citit 680 ori Ultima modificare Luni, 13 Martie 2023 16:02

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.