Teroriști vizați de raidul israelian asupra unei școli

Teroriști vizați de raidul israelian asupra unei școli
Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

Armata israeliană a anunţat că a eliminat "cel puţin 19 terorişti ai grupărilor Hamas şi Jihadul Islamic", într-un raid asupra unei şcoli din Gaza care găzduia persoane strămutate şi care a provocat moartea a 93 de palestinieni, potrivit Apărării Civile din enclava palestiniană, relatează AFP.

Armata israeliană a publicat numele şi fotografiile celor pe care-i prezintă ca fiind cele ale luptătorilor ucişi. "Teroriştii operau cu scopul de a comite atacuri împotriva soldaţilor israelieni (...) din incinta şcolii", a adăugat sursa citată. Armata israeliană a indicat că exista "o probabilitate mare" ca Ashraf Judah, membru important al Jihadului Islamic, să fi fost prezent în "postul militar" instalat în şcoala Al Tabain vizată de raid.

Apărarea civilă din Gaza a anunţat sâmbătă moartea a 93 de palestinieni, între care copii, în această lovitură asupra unei şcoli unde se aflau persoane strămutate. Atacul a stârnit proteste la nivel internaţional, după zece luni de război devastator pe teritoriul palestinian.

Citit 464 ori Ultima modificare Duminică, 11 August 2024 16:28

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.