Aflat vineri în vizită la Kiev, ministrul turc de externe Hakan Fidan a venit cu propunerea ca summitul trilateral Zelenski, Putin şi Trump să fie găzduit de Turcia, potrivit AFP, citată de Agerpres.
”Credem sincer că este posibil să încununăm prima și a doua rundă de la Istanbul printr-o reuniune între Trump, Putin și Zelenski, sub egida lui Erdogan”, a declarat Fidan într-o conferință de presă comună cu omologul său ucrainean Andrii Sibiga.
Șeful diplomației turce a continuat: ”Putem fie să închidem ochii asupra continuării acestui război, fie să ajungem la o pace durabilă până la sfârșitul anului”.
De asemenea, ministrul turc a declarat că Moscova, la fel ca Kievul, ”vrea o încetare a focului”, deși partea rusă a criticat până acum această idee. Tot vineri, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, citat de agenția de stat Tass, a transmis că participarea directă a lui Vladimir Putin la negocieri privind încheierea războiului din Ucraina, alături de Volodimir Zelenski și Donald Trump, va avea loc doar după ce discuțiile actuale între delegația rusă și cea ucraineană vor produce efecte.