Canada renunță la o taxă care l-a înfuriat pe Trump

Canada renunță la o taxă care l-a înfuriat pe Trump
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Guvernul canadian a anunţat că va anula o taxă care viza giganţii din domeniul tehnologiei, în speranţa de a ajunge la un acord comercial cu Statele Unite, la două zile după ce Donald Trump, aparent furios, a suspendat negocierile şi a decis impunerea unor tarife punitive, relatează Reuters şi AFP, citate de News.ro.

„Canada va anula taxa pe serviciile digitale”, a decis duminică ministrul canadian al finanţelor, François-Philippe Champagne, potrivit unui comunicat al guvernului, care precizează că reluarea negocierilor trebuie să conducă la un acord comercial cu Statele Unite până pe 21 iulie.

Donald Trump a anunţat vineri, intempestiv, că va pune capăt negocierilor comerciale cu vecinul său canadian, considerând că taxa impusă de Ottawa asupra giganţilor din domeniul digital este o „lovitură directă şi evidentă” pentru Statele Unite. Preşedintele american a justificat întreruperea discuţiilor cu Canada prin intrarea în vigoare a acestei taxe la 30 iunie.

Taxa de trei la sută urma să vizeze giganţii din domeniul tehnologiei care generează o cifră de afaceri anuală globală de peste 1,1 miliarde de dolari canadieni şi care obţin venituri anuale în Canada de peste 20 milioane de dolari canadieni. Aceasta viza în special giganţii americani din domeniul digital Google, Apple, Meta (Facebook), Amazon sau Microsoft. Aceştia sunt acuzaţi că profită de caracterul imaterial al activităţii lor pentru a se sustrage de la plata impozitelor. Plăţile urmau să fie retroactive până în 2022.

Donald Trump şi-a reiterat ameninţările duminică, promiţând să stabilească o nouă taxă tarifară pentru bunurile canadiene în cursul acestei săptămâni, ceea ce ameninţa să împingă relaţiile dintre SUA şi Canada înapoi în haos, după o perioadă de calm relativ.

Întreruperea anunţată de Trump a discuţiilor comerciale a intervenit după ce acesta s-a întâlnit la G7, la mijlocul lunii iunie, cu premierul canadian, iar Mark Carney anunţase că au convenit să încheie un nou acord economic în termen de 30 de zile.

Citit 218 ori Ultima modificare Luni, 30 Iunie 2025 16:20

Mai multe din această categorie:

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conţinutul mesajelor pe care le postează şi îşi asumă toate consecinţele.

ATENTIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare, iar autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidenţialitate conform regulamentului GDPR (General Data Protection Regulation) şi cu Termeni si condițiile de utilizare ale site-ului www.viata-libera.ro