Ambasadorul Poloniei, atacat de activiști ruși

Ambasadorul Poloniei, atacat de activiști ruși
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Ambasadorul Poloniei în Rusia, Krzysztof Krajewski, a fost atacat la Sankt Petersburg, în timp ce se afla în oraș pentru a se întâlni cu membrii comunități poloneze din Rusia, cu prilejul Zilei Independenței Poloniei, notează European Pravda și Mediafax.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe din Polonia, atacul s-a petrecut duminică. La amiază, oficialul polonez a mers, alături de un consul, la o slujbă religioasă oficiată la Bazilica „Sfânta Caterina a Alexandriei”. El a fost înconjurat de un grup agresiv de activiști ruși. Aceștia țineau pancarte cu mesaje anti-poloneze și anti-ucrainene și s-au năpustit la ambasador pentru că Polonia susține susține Ucraina.

„La început au fost jigniri verbale, dar ulterior s-a petrecut o încercare clară de folosire a forței fizice. În acel moment, agenții de securitate ai ambasadorului au intervenit”, a precizat purtătorul de cuvânt al ministerului. Potrivit acestuia, ambasadorul nu a suferit răni serioase în urma incidentului.

Citit 168 ori Ultima modificare Joi, 20 Noiembrie 2025 15:57

Mai multe din această categorie:

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conţinutul mesajelor pe care le postează şi îşi asumă toate consecinţele.

ATENTIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare, iar autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidenţialitate conform regulamentului GDPR (General Data Protection Regulation) şi cu Termeni si condițiile de utilizare ale site-ului www.viata-libera.ro