Lista alimentelor cu prețuri plafonate va fi extinsă

Miercuri, 18 Octombrie 2023 13:00 | Publicat în ECONOMIE
Măsura plafonării adaosului comercial pentru alimentele de bază va fi prelungită cu trei luni, iar lista de produse va fi extinsă având în vedere și perioada sărbătorilor de iarnă, a anunțat marți ministrul Agriculturii, Florin Barbu, citat de Agerpres."Ne dorim, în continuare, prelungirea acestei măsuri, care a avut efectele aşteptate, de stopare a creşterii preţurilor alimentelor. Am convenit cu procesatorii şi comercianţii prelungirea măsurii pentru o perioadă de trei lu ...

Extindere a lucrărilor de construcții

Luni, 25 Septembrie 2023 12:03 | Publicat în ECONOMIE
Volumul lucrărilor de construcţii, ca serie brută, a crescut pe total cu 12,4 la sută în primele şapte luni ale acestui an, comparativ cu perioada similară a anului precedent, potrivit datelor publicate de Institutul Naţional de Statistică (INS). Pe elemente de structură, creşteri au avut loc la lucrările de reparaţii capitale (+33,5 la sută), lucrările de construcţii noi (+10,5 la sută) şi la lucrările de întreţinere şi reparaţii curente (+10,4 la sută). ...
Programul "Tomata" va avea în acest an și un sprijin pentru culturile de ciclu 2 în spații protejate, cu un ajutor de 1.000 de euro per beneficiar Ministerul Agriculturii a publicat proiectul de act normativ pentru noul ajutor de minimis pentru cultura de legume în sere și solarii, iar noutatea este reprezentată de eligibilitatea la plată a mai multor specii legumicole, nu doar a tomatelor. În județul Galați se află unul dintre cele mai importante bazine legumicole din țară. Aces ...
Administrația Porturilor Dunării Maritime (APDM) Galați, în parteneriat cu Zona Liberă Galați și Port Bazinul Nou, a demarat un proiect ce vizează extinderea liniilor cu ecartament larg din Dana 47 până în Dana 53. În valoare de aproape 9,15 milioane de lei, proiectul este finanțat din fonduri europene și va contribui, printre altele, și la consolidarea "coridoarelor solidarității" ce permit creșterea exporturilor de mărfuri, în special cereale, din Ucraina. Lucrările din P ...
Faleza Inferioară a Dunării are șansa de a scăpa de toate construcțiile inestetice care parazitează acum malul - obturând priveliștea celor care ar vrea să admire în liniște fluviul - dar și de cele care afectează zona de promenadă a gălățenilor. În locul coșmeliilor de tot felul, mai mari sau mai mici, mai dichisite sau mai grosolane, ar urma să fie amenajate cinci puncte de alimentație publică, cu aceeași dimensiune și estetică, pe care comercianții le vor putea înch ...
Promex SA Brăila, companie producătoare de echipamente industriale în domeniul construcțiilor de utilaje grele, membră a Grupului Uzinsider, este în plin proces de extindere a gamei de produse, în vederea repoziționării pe piață. “Planurile noastre vizează, în principal, concentrarea pe producția şi livrarea de componente și echipamente pentru industria de apărare, inclusiv în cadrul unor parteneriate public-private. De exemplu, conducerea Grupului Uzinsider se află în disc ...
Pentru că reducerea spaţiilor verzi în favoarea celor betonate se dovedeşte a fi rezultatul regenerării urbane, cel puţin în centrul oraşului, „cât va mai rămâne din actualul spaţiu verde?!” este una dintre întrebările pe care şi le pun gălăţenii de câte ori află despre planurile de modernizare a Falezei Dunării. Întrebarea lor îşi poate găsi un răspuns în documentaţia pe care Primăria o supune dezbaterii publice: „Actualizare Plan Urbanistic Zonal pentru Fale ...
Pagina 3 din 3