Liderii arabi au condamnat, sâmbătă, la summitul pentru pace de la Cairo, bombardamentele israeliene asupra Fâşiei Gaza, europenii au afirmat că civilii ar trebui protejaţi, dar, în absenţa Israelului şi a înalţilor oficiali americani, nu a existat un acord pentru încetarea violenţelor, informează agenția de presă Reuters, preluată de Hotnews. Egiptul, care a convocat întâlnirea şi a găzduit-o, a spus că a sperat că participanţii vor face un apel la pace şi vor relua e ...

Un nou summit al Inițiativei celor Trei Mări

Luni, 04 Septembrie 2023 18:30 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Preşedintele Klaus Iohannis va găzdui, miercuri, la Palatul Cotroceni, cea de-a VIII-a ediţie a Summitului Iniţiativei celor Trei Mări. La summit vor fi prezenţi reprezentanţi din toate cele 12 state participante la Iniţiativă - Austria, Bulgaria, Croaţia, Cehia, Estonia, Ungaria, Letonia, Lituania, Polonia, Slovacia, Slovenia, alături de ţara-gazdă, România, partenerii strategici SUA, Comisia Europeană şi Germania, o serie de invitaţi speciali, Grecia, Ucraina, Republica Moldov ...
Pagina 3 din 3