Ţările care pun în pericol statul de drept riscă să piardă bani europeni

Ţările care pun în pericol statul de drept riscă să piardă bani europeni
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Parlamentul European a votat, ieri, proiectul de lege potrivit căruia guvernele ce intervin în instanțe sau nu reușesc să combată corupția vor risca suspendarea fondurilor europene, anunță Hotnews. Parlamentul European a aprobat proiectul cu 397 de voturi "pentru", 158 de voturi "împotrivă" şi 69 de abţineri.

Deputații europeni sunt acum pregătiți să înceapă negocierile cu privire la formularea finală a regulamentului cu miniștrii UE care nu și-au adoptat încă poziția. Comisia Europeană trebuie să identifice dacă există "deficiențe generalizate în ceea ce privește statul de drept".

Potrivit unui comunicat de presă postat, ieri, pe site-ul Parlamentului European, asistată de un grup de experți independenți, Comisia UE ar avea sarcina de a identifica "deficiențe generalizate în ceea ce privește statul de drept" și de a decide măsuri care ar putea include suspendarea plăților din bugetul UE sau reducerea prefinanțării. Decizia Comisiei va fi pusă în aplicare numai după aprobarea Parlamentului și a Consiliului.

Odată ce statul membru remediază deficitele identificate de Comisia Europeană, Parlamentul și miniștrii UE pot debloca fondurile.

Pentru a asista Comisia, un grup de experți independenți în domeniul dreptului constituțional și financiar, compus dintr-un expert numit de parlamentul național al fiecărui stat membru și cinci experţi numiți de Parlamentul European, va evalua situația în toate statele membre, anual, și va publica un rezumat al concluziilor sale.

Citit 1419 ori Ultima modificare Joi, 17 Ianuarie 2019 18:24

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.