Vot în Parlamentul European privind SCHIMBAREA OREI

Vot în Parlamentul European privind SCHIMBAREA OREI
Evaluaţi acest articol
(6 voturi)

Comisia pentru Transport şi Turism (TRAN) din Parlamentul European (PE) a votat favorabil propunerea ca, începând din anul 2021, să se renunţe la schimbarea orei de vară şi de iarnă în Uniunea Europeană. TRAN propune ca schimbarea orei în ultima duminică din martie 2021 să fie ultima pentru ţările din Uniunea Europeană care decid să-şi păstreze permanent ora de vară.

Statele membre care preferă să rămână la ora standard, cunoscută şi drept ''ora de iarnă'', vor face această ultimă schimbare în ultima duminică a lunii octombrie 2021.

Ţările membre trebuie să notifice Comisia Europeană până în martie 2020 asupra deciziei lor.

În documentul aprobat de această comisie se solicită statelor membre să-şi coordoneze deciziile astfel încât aplicarea orei de vară în unele ţări concomitent cu ora de iarnă în altele să nu perturbe funcţionarea pieţei unice europene, în special în sectorul transporturilor. În cazul în care CE constată că ar putea surveni astfel de perturbări, atunci ea ar putea amâna cu încă un an implementarea posibilităţii de permanentizare a orei de vară sau de iarnă.

Citit 1447 ori Ultima modificare Marți, 05 Martie 2019 16:28

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.