Trump, discurs antiglobalist de la tribuna ONU

Trump, discurs antiglobalist de la tribuna ONU

Evaluaţi acest articol
(3 voturi)
Fii primul care postează comentarii!

Preşedintele Donald Trump i-a criticat, de la tribuna Adunării Generale a ONU, pe politicienii care susţin globalismul în detrimentul suveranităţii naţionale, el apreciind că structurile naţionale trebuie protejate, nu înlocuite de unele suprastatale, relatează agenţiile internaţionale de presă.

''Viitorul nu aparţine globaliştilor. Viitorul aparţine patrioţilor. Viitorul aparţine naţiunilor suverane şi independente, care-şi protejează cetăţenii şi îşi respectă vecinii'', a spus Trump, la începutul discursului său. ''Dacă vrei libertate, fii mândru de ţara ta. Dacă vrei democraţie, păstrează-ţi suveranitatea. Şi dacă vrei pace, iubeşte-ţi naţiunea'', a subliniat Trump.
În opinia sa, în prezent un număr mic de companii de social media ''acumulează o imensă putere'', care este de natură să submineze libertatea de exprimare.
Pe de altă parte, Trump crede că actualul sistem economic mondial sărăceşte clasa de mijloc şi îi îmbogăţeşte şi mai mult pe cei deja înstăriţi. El a cerut în acest context reformarea sistemului comercial internaţional, despre care a estimat că ''timp de decenii a fost exploatat de naţiuni care au acţionat cu rea credinţă''.
Trump a criticat la acest capitol în special China, pe care a acuzat-o de practici comerciale neloiale, inclusiv furt de proprietate intelectuală şi a cerut Organizaţiei Mondiale a Comerţului (OMC) să nu mai includă China printre ţările în dezvoltare. O altă ţară criticată de Trump este Iranul, el afirmând că Teheranul se află într-o căutare ''fanatică'' a armelor nucleare şi că alimentează războaiele din Siria şi Yemen. În ceea ce priveşte Venezuela, Trump l-a descris pe preşedintele acestei ţări, Nicolas Maduro, drept o ''marionetă cubaneză''. ''Socialismul şi comunismul înseamnă un singur lucru: putere pentru clasa conducătoare'', a mai spus el referitor la Venezuela.
Trump a asigurat că administraţia sa nu caută război cu nicio ţară, dar îşi va apăra interesele naţionale. ''Noi dorim pace, cooperare şi beneficii reciproce cu toată lumea. Dar nu voi înceta vreodată să apăr interesele Americii'', a subliniat preşedintele american, criticându-i şi pe talibani, pentru continuarea atacurilor în Afganistan.
Vorbind despre chestiunea migraţiei, preşedintele SUA a avertizat că va consolida protecţia graniţelor şi a lansat către migranţi un apel să nu mai plătească traficanţi pentru a-i strecura pe teritoriul american.
Cât despre Brexit, Trump a menţionat că SUA speră să încheie un acord comercial ''magnific'' cu Regatul Unit, odată ce această ţară va ieşi din UE, discuţii în acest sens fiind în desfăşurare.

Citit 1107 ori Ultima modificare Miercuri, 25 Septembrie 2019 20:23

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conţinutul mesajelor pe care le postează şi îşi asumă toate consecinţele.

ATENTIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare, iar autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidenţialitate conform regulamentului GDPR (General Data Protection Regulation) şi cu Termeni si condițiile de utilizare ale site-ului www.viata-libera.ro