Evaluaţi acest articol
(3 voturi)
1 comentariu

Procurorul general din Bulgaria, Ivan Geshev, a cerut o revizuire completă a întregului proces de privatizare din timpul tranziţiei ţării de la comunism la democraţie, potrivit unui comunicat al procurorului, relatează presa locală, preluată de Mediafax.

Ultimii 31 de ani, luaţi la puricat de procurori

Ancheta privatizărilor post-comuniste trebuie să acopere controlul efectuat de către ministere, agenţii şi alte instituţii de stat responsabile pentru privatizare, se arată în comunicatul procurorului general. Ancheta ar trebui să includă toate tranzacţiile privatizărilor, plăţile efectuate, indiferent de tipul mijloacelor de plată, precum şi toate acţiunile întreprinse pentru efectuarea supravegherii post-privatizare.

Agenţia de Stat pentru Securitate Naţională va trebui să stabilească dacă penalităţile, dobânzile, indemnizaţiile şi garanţiile bancare prevăzute în contractele de privatizare au fost colectate în caz de neplată parţială sau totală. În această privinţă, ar trebui stabilit dacă contractele de privatizare au fost anulate, acolo unde au existat cazuri de neexecutare. Anchetatorii vor trebui să stabilească modul în care a fost păstrată toată documentaţia privind controlul actual post-privatizare, dacă s-au efectuat verificările privind punerea în aplicare a contractelor de privatizare şi dacă informaţiile din registrele publice au fost actualizate în timp util. Domeniul de aplicare al auditului ar trebui să analizeze rapoartele de audit de la Oficiul Naţional de Audit şi ce măsuri au fost luate pentru a respecta instrucţiunile date, se arată în comunicat.

După 1989, activele statului bulgar au fost estimate la circa 40 miliarde de dolari. Procesul de privatizare a fost rapid asociat cu corupţia, din cauza suspiciunilor privind neregulile.

Citit 1082 ori Ultima modificare Joi, 13 Februarie 2020 20:35

1 comentariu

  • postat de un cititor Vineri, 14 Februarie 2020 08:18 5.2.209.*** Link la comentariu
    0
    7

    Foarte buna miscare numai ca, in conditiile in care in multe din tarile din Europa coruptia a ajuns sa aiba rang de politica de stat, e greu de crezut ca o va duce la capat ! Si la noi ar fi necesar un asemenea demers! Si ar mai fi necesar sa se controleze atent cum si in beneficiul cui au fost lichidate toate societatile de stat din Romania! Cu siguranta vom fi uimiti de dimensiunile acestui jaf national!

    Raportează

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conţinutul mesajelor pe care le postează şi îşi asumă toate consecinţele.

ATENTIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare, iar autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidenţialitate conform regulamentului GDPR (General Data Protection Regulation) şi cu Termeni si condițiile de utilizare ale site-ului www.viata-libera.ro