Evaluaţi acest articol
(3 voturi)
Fii primul care postează comentarii!

Prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu a declarat că se prezintă ''cu capul sus'', într-o scurtă declaraţie făcută la intrarea în Tribunalul din Ierusalim, unde duminică a început procesul său pentru corupţie, abuz de încredere şi fraudă. El a denunţat drept "ridicole" acuzaţiile ce-i sunt aduse. "Obiectivul este de a răsturna un prim-ministru puternic din tabăra de dreapta şi astfel de a înlătura dreapta de la putere pentru mulţi ani'', a mai spus Netanyahu, citat de Reuters, în declaraţia televizată, înainte de a se prezenta în faţa unui panel de trei judecători. Susţinându-şi nevinovăţia, politicianul a afirmat că întreaga anchetă a fost fabricată de la bun început.

Netanyahu, în vârstă de 70 de ani, este inculpat în trei dosare separate, dintre care unul, deosebit de sensibil, ar implica favoruri financiare pentru un director general al unei companii de telecomunicaţii, în schimbul unei imagini favorabile din partea unei organizaţii media a grupului, scrie AFP.

"În 244 de ani de democraţie (de la revoluţia americană - n.r.), nimeni nu a fost acuzat vreodată că a beneficiat de o imagine favorabilă în presă. Şi în cazul meu, reflectarea (media) nu a fost chiar favorabilă", a adăugat Netanyahu, care a spus că a solicitat ca audierile să fie transmise în direct la televizor.

Este prima dată în istoria Israelului când un şef de guvern se confruntă cu acuzaţii penale în timpul mandatului său, notează AFP.

Citit 344 ori Ultima modificare Luni, 25 Mai 2020 23:55

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.