Lansare NASA, cu o rachetă SpaceX

Lansare NASA, cu o rachetă SpaceX
Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

Astronauţii NASA Doug Hurley şi Bob Behnken vor porni, astăzi, în prima misiune de pe teritoriu american în nouă ani, spre Staţia Spaţială Internaţională. Cei doi, care au încheiat ultimele probe, vor ajunge pe orbită într-o rachetă SpaceX Falcon şi o capsulă Crew Dragon. Aceasta va fi o demonstraţie a noului serviciu pe care agenţia spaţială americană îl va achiziţiona de la compania californiană. Lansarea de la Kennedy Space Center din Florida este programată miercuri, la ora României 23.33.

Previziunile meteo arătau doar 40% condiţii favorabile pentru lansare, scrie BBC. Este posibil ca zona să fie acoperită de nori groşi şi să plouă. Dacă nu va fi posibilă lansare, o a doua încercare va avea loc sâmbătă.

Hurley şi Behnken au botezat capsula Dragon, în mod tradiţional, la fel ca toate echipajele americane de până acum. Racheta SpaceX Falcon-9 a fost amplasată în complexul Kennedy încă de joi, iar în weekend ei au făcut ultimele probe.

Transportarea unui echipaj pe SSI în ultimii nouă ani a fost exclusiv atribuţia Rusiei. NASA a contractat SpaceX şi Boeing pentru a relua aceste misiuni. Agenţia nu va deţine şi nici nu va opera vehiculele. SpaceX şi Boeing vor putea să îşi vândă serviciile şi altor agenţii, companii şi chiar persoanelor fizice.

Citit 782 ori Ultima modificare Miercuri, 27 Mai 2020 01:25

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.