Evaluaţi acest articol
(2 voturi)
Fii primul care postează comentarii!

Secretarul american de stat Mike Pompeo, căruia congresmenii i-au cerut să explice aparenta inerţie a SUA în faţa ameninţărilor Rusiei împotriva soldaţilor americani în Afganistan, a invocat moartea a circa 300 de ruşi în Siria pentru a demonstra fermitatea Washingtonului, relatează AFP. Pompeo a fost întrebat de mai multe ori de către senatori democraţi cu privire la afacerea ''primelor ruseşti'', adică recompensele plătite de Rusia talibanilor afgani pentru a ucide soldaţi americani.

Preşedintele Donald Trump pare că încearcă să ocolească acest subiect şi a declarat săptămâna aceasta că nu l-a evocat în recentele discuţii telefonice avute cu omologul său rus Vladimir Putin, în timp ce Pompeo nu a precizat dacă a abordat această chestiune cu ministrul rus de externe Serghei Lavrov.

''Pot să asigur poporul american că de fiecare dată când am vorbit cu ministrul de externe Lavrov am abordat chestiunile care pun în pericol interesele americane, indiferent că este vorba despre soldaţii noştri pe teren în Siria, de soldaţii noştri pe teren în Afganistan sau de ce se întâmplă în Libia'', a spus Pompeo, în faţa congresmenilor.

''Pot să vă asigur că cei 300 de ruşi care erau în Siria, care au ameninţat America şi care nu mai sunt pe această lume înţeleg de asemenea acest lucru'', a completat Pompeo. El nu a precizat incidentul la care s-a referit, dar mai multe relatări evocă o serie de raiduri aeriene din Siria, din februarie 2018.

Potrivit cotidianului New York Times, care a dezvăluit afacerea ''primelor ruseşti'', Moscova ar fi încercat probabil să răspundă în acest fel acelor raiduri.

Citit 445 ori Ultima modificare Vineri, 31 Iulie 2020 16:23

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conţinutul mesajelor pe care le postează şi îşi asumă toate consecinţele.

ATENTIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare, iar autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidenţialitate conform regulamentului GDPR (General Data Protection Regulation) şi cu Termeni si condițiile de utilizare ale site-ului www.viata-libera.ro