Ajutor pentru Liban, pentru a evita ”haosul şi divizarea”

Ajutor pentru Liban, pentru a evita ”haosul şi divizarea”
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Comunitatea internaţională a reuşit să mobilizeze duminică un ajutor de urgenţă în valoare de 252,7 milioane de euro pentru Liban, a promis că acesta va fi distribuit direct populaţiei şi a solicitat o anchetă transparentă a cauzele dezastrului, informează AFP.

"În această perioadă oribilă, Libanul nu este singur", au asigurat cei treizeci de şefi de stat şi de guvern, miniştri şi oficiali ai unor organizaţii internaţionale, reuniţi la iniţiativa comună a Franţei şi ONU, prin videoconferinţă.

Preşedintele francez Emmanuel Macron i-a îndemnat să acţioneze rapid pe participanţi, printre care s-au numărat omologul american, emirul Qatarului, premierii Spaniei şi Italiei şi reprezentanţi ai unor instituţii precum FMI, Banca Mondială şi Crucea Roşie.

Uniunea Europeană s-a angajat să contribuie cu 60 milioane de euro pentru a răspunde "celor mai urgente nevoi", iar Qatarul a promis 50 milioane de dolari.

"Participanţii au convenit că asistenţa lor ar trebui să fie bine coordonată sub egida Naţiunilor Unite şi furnizată direct populaţiei libaneze, cu maximum de eficienţă şi de transparenţă", au declarat reprezentanţii celor 30 de ţări, între care Donald Trump şi Emmanuel Macron, într-un comunicat emis la finalul reuniunii. Ei au insistat de asemenea asupra necesităţii unei "anchete imparţiale, credibile şi independente" asupra circumstanţelor catastrofei şi au propus o asistenţă autorităţilor libaneze în acest sens.

Preşedintele libanez Michel Aoun exclusese vineri orice anchetă internaţională, respingând o cerere făcută în acest sens de omologul său francez, Emmanuel Macron. El a mai afirmat că explozia ar putea să fi fost provocată de neglijenţă sau de o rachetă. Parisul în schimb a apreciat că există "suficiente elemente obiective pentru a crede că explozia a fost accidentală".

Şeful statului francez a invitat de asemenea autorităţile libaneze "să acţioneze pentru ca ţara să nu scufunde şi pentru a răspunde aspiraţiilor pe care poporul libanez le exprimă în acest moment, în mod legitim, pe străzile Beirutului. Noi toţi trebuie să facem totul împreună pentru ca nici violenţa şi nici haosul să nu poată învinge". "Or, astăzi, cele care au interes în această divizare şi în haos sunt puteri care ar vrea să facă rău poporului libanez", a adăugat el, fără să menţioneze vreun nume.

După dezastrul provocat de exploziile din portul capitalei Beirut, soldate cu moartea a 158 de persoane, rănirea altor 6.000, zeci de dispăruţi şi sute de persoane rămase fără locuinţă, ajutorul internaţional de urgenţă se concentrează în prezent pe patru priorităţi: sănătate, alimentaţie, reabilitarea şcolilor şi a locuinţelor afectate. Va urma apoi refacerea infrastructurii care va fi condiţionată, la fel ca ajutorul internaţional de 11,6 miliarde de dolari promis în 2018 şi neacordat până în prezent, de implementarea unor reformelor profunde, asumate în prezent doar pe hârtie, în pofida angajamentelor repetate ale autorităţilor libaneze de punere a lor în practică. "Aceste reforme vor debloca miliarde de dolari pentru poporul libanez. Este timpul ca liderii libanezi să acţioneze decisiv", a declarat Kristalina Georgieva, directoarea generală a Fondului Monetar Internaţional (FMI).

Citit 863 ori Ultima modificare Luni, 10 August 2020 18:45

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.