Evaluaţi acest articol
(2 voturi)
Fii primul care postează comentarii!

În virtutea obligaţiilor care îi revin în baza Organizaţiei Tratatului de Securitate Colectivă (OTSC), Rusia poate apăra Armenia numai în cazul unui pericol extern, iar aceste obligaţii nu se extind şi asupra Nagorno-Karabah, a declarat miercuri purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, citat de agenţia de presă oficială rusă TASS.

Declaraţiile lui Peskov intervin pe fondul speculaţiilor că Moscova ar putea oferi sprijin militar Armeniei, legată printr-un pact militar, în contextul relansării violenţelor din Nagorno-Karabah între etnicii armeni din enclava azeră, susţinuţi de Erevan, şi armata Azerbaidjanului, susţinut de Turcia.

“Preşedintele Vladimir Putin a clarificat şi delimitat aceste două probleme, obligaţiile în temeiul OTSC (semnat în 1992) nu se extind asupra Nagorno-Karabah”, a reiterat el, adăugând că informaţiile potrivit cărora unele operaţiuni militare s-ar desfăşura pe teritoriul Armeniei nu s-au confirmat.

După relansarea violenţelor în Nagorno-Karabah la 27 septembrie, Rusia s-a limitat la apeluri la încetarea focului şi la discuţii telefonice şi demersuri în cadrul aşa-numitului Grup OSCE de la Minsk (alături de Franţa şi SUA, în calitate de copreşedinte), având în vedere relaţiile “pragmatice” ale Kremlinului cu toate părţile implicate în conflict: în Armenia are o bază militară, Azerbaidjanului îi vinde armament, la fel şi Turciei, alături de care este implicată în Siria, relevă unele media ruse.

Citit 205 ori Ultima modificare Vineri, 09 Octombrie 2020 12:20

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.