Turcia şi Rusia, acord privind misiunile din Nagorno-Karabah

Turcia şi Rusia, acord privind misiunile din Nagorno-Karabah
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Turcia şi Rusia au semnat, miercuri, un acord care stabileşte un centru comun de monitorizare a încetării focului în provincia azeră cu populaţie majoritar armeană Nagorno-Karabah şi cele două ţări vor colabora în cadrul misiunii care va controla respectarea armistiţiului, a anunţat preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan, potrivit agenţiilor Reuters şi EFE.

Declaraţia, făcută în faţa deputaţilor formaţiunii sale politice Partidul Justiţiei şi Dezvoltării (AKP), survine după ce trupele ruse de menţinere a păcii au început să fie desfăşurate în Nagorno-Karabah, conform unui acord care pune capăt celor şase săptămâni de confruntări militare sângeroase între armata azeră şi forţele etnicilor armeni din această provincie, acestea din urmă pierzând în urma luptelor o parte din teritoriile pe care le controlau.

''Turcia va participa împreună cu Rusia la o forţă de pace care va monitoriza şi va controla aplicarea acordului (de încetare a focului) în regiune. Acordurile privind crearea acestui centru comun ruso-turc care va controla încetarea focului au fost semnate în această dimineaţă'', a indicat Erdogan.

Înţelegerea dintre Ankara şi Moscova completează acordul în nouă puncte semnat marţi dimineaţă între Armenia şi Azerbaidjan cu medierea Rusiei, care prevede numai stabilirea unei forţe de pace a Rusiei şi crearea unui ''centru de control'', fără să menţioneze Turcia.

''S-a pus astfel capăt oficial şi de facto celor 28 de ani de ocupaţie a pământurilor Azerbaidjanului. Karabahul redevine un loc sigur sub umbra Semilunii'', a mai spus preşedintele turc, care în conflictul dintre azeri şi armeni a susţinut deschis Azerbaidjanul.

Acordul semnat marţi prevede că Armenia îşi va retrage trupele din mai multe teritorii azere pe care după războiul din anii '90 le-a luat sub control pentru a asigura continuitatea teritorială cu provincia Nagorno-Karabah. Armenia va păstra însă controlul asupra celei mai mari părţi a acestei provincii azere populată majoritar de armeni, iar trupele ruse vor garanta securitatea unei fâşii cu o lăţime de cinci kilometri care va menţine legătura între Armenia şi Nagorno-Karabah.

Citit 1157 ori Ultima modificare Joi, 12 Noiembrie 2020 21:43

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.