Evaluaţi acest articol
(5 voturi)
Fii primul care postează comentarii!

Prim-ministrul scoţian Nicola Sturgeon a declarat că speră că Scoţia îşi va obţine independenţa şi că va putea "să se alăture" Uniunii Europene, subliniind că Brexitul s-a făcut contrar voinţei scoţienilor, care s-au opus în majoritate acestuia, la referendumul din 2016, relatează AFP.

"Suferim acum un Brexit dur împotriva voinţei noastre, în cel mai prost moment posibil, în mijlocul unei pandemii şi al unei recesiuni economice", a spus Nicola Sturgeon, după ieşirea Regatului Unit din piaţa unică şi uniunea vamală. Ea şi-a exprimat din nou determinarea de a organiza un nou referendum privind independenţa Scoţiei, după cel pierdut de tabăra sa în 2014, atunci când 55 la sută dintre scoţieni au votat împotrivă.

Decizia de a organiza un astfel de referendum îi revine prim-ministrului britanic Boris Johnson, care refuză cu fermitate. Totuşi, o victorie detaşată a SNP la alegerile locale din mai anul viitor ar întări presiunea asupra Londrei pentru acceptarea unei noi consultări populare.

Potrivit ultimului sondaj efectuat de institutul Savanta ComRes pentru ziarul The Scotsman, la jumătatea lunii decembrie, 58 la sută dintre scoţieni susţin acum o ruptură cu Regatul Unit, cea mai mare proporţie de până acum.

Dacă britanicii au votat în total cu 51,9 la sută în favoarea Brexitului în 2016, scoţienii i s-au opus în proporţie de 62 la sută.

Citit 425 ori Ultima modificare Duminică, 03 Ianuarie 2021 20:35

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.