Partidul lui Viktor Orban s-a retras din PPE

Partidul lui Viktor Orban s-a retras din PPE
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Grupul europarlamentar al Partidului Popular European (PPE) a adoptat miercuri noile reguli de procedură în virtutea căreia un partid membru poate fi suspendat în ansamblul său. ''Grupul a decis să-şi actualizeze regulile interne, pentru a le adapta la funcţionarea actuală a sa, în particular pentru a permite o funcţionare adecvată în regim la distanţă. În plus, schimbările regulilor fac posibilă reflectarea deciziilor luate de Partidul Popular European fără a prejudicia independenţa grupului PPE sau drepturile fundamentale ale membrilor aleşi ai Parlamentului European'', indică un comunicat al grupului europarlamentar.

Noile norme specifică procedurile referitoare la apartenenţa la grupul PPE şi condiţiile în care pot avea loc suspendările şi excluderile.

La scurt timp după adoptarea noilor reguli de procedură, partidul Fidesz al premierului ungar Viktor Orban şi-a anunţat retragerea din grupul europarlamentar al PPE, ce avea până acum 187 de mandate.

Săptămâna trecută, liderul grupului europarlamentar al PPE, Manfred Weber, şi ceilalţi membri ai conducerii grupului au făcut un pas către noile reguli privind suspendarea, care ar permite penalizarea unui partid membru în ansamblul său şi nu doar a unui singur eurodeputat.

Începând din martie 2019, Fidesz a fost suspendat din Partidul Popular European, formaţiunea paneuropeană conservatoare, dar încă avea 12 eurodeputaţi în grupul europarlamentar PPE, în pofida demersurilor unor membri ai conducerii acestuia de a-i exclude.

Citit 562 ori Ultima modificare Miercuri, 03 Martie 2021 17:10

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.