UE, solicitată să reintroducă vizele pentru Georgia

UE, solicitată să reintroducă vizele pentru Georgia
Evaluaţi acest articol
(4 voturi)

Olanda va solicita Uniunii Europene să suspende acordurile privind regimul de călătorii fără vize cu Georgia, ţară unde au loc ample manifestaţii antiguvernamentale proeuropene, a anunţat joi ministrul de externe olandez Caspar Veldkamp, înaintea reuniunii ministeriale a Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE), ce are loc în Malta, informează Reuters.

Veldkamp a spus că va adresa o cerere oficială către UE ''pentru a transmite clar guvernului georgian că drumul pe care merg vine cu un cost''. Şeful diplomaţiei olandeze a adăugat că va cere OSCE să investigheze guvernul Georgiei şi acţiunile sale.

În prezent, cetăţenii georgieni pot călători în UE fără a avea nevoie de viză pentru şederi de cel mult 90 de zile.

Situaţia din Georgia s-a tensionat după alegerile parlamentare din 26 octombrie, câştigate de partidul Visul Georgian, dar denunţate de opoziţie şi Occident ca fiind trucate. Tensiunile din Georgia au sporit după ce partidul de guvernământ a anunţat că suspendă până în 2028 demersurile pentru aderarea ţării cu 3,7 milioane de locuitori la Uniunea Europeană. Decizia a provocat ample demonstraţii proeuropene la Tbilisi, unde în ultimele şapte zile forţele de ordine au folosit tunuri cu apă şi gaze lacrimogene pentru a dispersa manifestanţii şi au arestat peste 300 de persoane.

Citit 329 ori Ultima modificare Joi, 05 Decembrie 2024 15:11

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.