După o săptămână de tensiuni puternice între Statele Unite şi Danemarca, declanşate de anunţul vizitei nedorite a lui JD Vance în Groelanda și criticile sale la adresa teritoriului arctic, președintele SUA face noi declarații care pot pune pe jar relațiile dintre cele două state. „Vom avea Groenlanda. Da, 100%!”, a declarat Donald Trump, la un interviu acordat NBC News.
Liderul de la Casa Albă a mai spus că există „o bună probabilitate” ca Statele Unite să anexeze Groenlanda ”fără să recurgă la forţă militară”, dar a punctat că „toate opţiunile sunt pe masă”. Jurnaliştii NBC l-au întrebat după aceea despre mesajul pe care l-ar trimite restului lumii această anexare şi în mod special Rusiei. „Nu mă gândesc la asta”, a răspuns Trump. „Nu-mi pasă cu adevărat de asta. Groenlanda este un subiect foarte special, foarte diferit. Este vorba despre pacea internaţională, despre securitate şi despre forţă. Sunt vapoare care navighează în largul Groenlandei, care vin din Rusia, din China şi din alte locuri din lume. Nu vom lăsa lucrurile aşa. Asta va face rău întregii lumi, Statelor Unite”, a adăugat el.
Donald Trump a declarat în repetate rânduri că dorește să achiziționeze Groenlanda sau să o obțină prin alte mijloace, inclusiv prin potențiale acțiuni militare, comentează HotNews. Declarațiile președintelui SUA vin scurt timp după ce, în timpul vizitei sale la baza militară Pituffik din Groenlanda (foto), JD Vance a pledat pentru necesitatea unui control american asupra insulei, acuzând autoritățile daneze că și-au neglijat propriul teritoriu și spunând că Washingtonul nu mai poate ignora obiectivele chineze și ruse din zonă.
Potrivit unui reportaj al televiziunii daneze TV 2, citat de The Independent, înaintea vizitei familiei lui JD Vance, oficialii americani au călătorit pe teritoriul controlat de Danemarca în căutarea localnicilor care doreau să primească vizita soției lui JD Vance. Răspunsul groenlandezilor? „Nu, mulțumim!”. Locuitorii nu au fost singurii care au respins șansa de a o cunoaște pe Usha Vance. Înainte de vizita sa, o companie locală de turism, care declarase inițial că o va găzdui pe cea de-a doua doamnă a SUA, s-a răzgândit.
După declarațiile lui JD Vance, Danemarca a reacționat sâmbătă, prin ministrul de externe Lars Lokke Rasmussen. „Suntem deschiși criticilor, dar pentru a fi complet sinceri, nu apreciem tonul în care au fost exprimate”, a transmis șeful diplomației daneze, pe rețeaua socială X. „Nu așa vă adresați aliaților apropiați și încă mai consider că Danemarca și Statele Unite sunt aliate apropiate”, a adăugat el.