Noul Papă ar putea fi ales joi seara sau vineri, susțin experții care urmăresc evenimentul, citați de Mediafax. Câțiva candidați sunt considerați favoriți ca succesori ai Papei Francisc pentru conducerea Bisericii Catolice, potrivit BBC.
Pe listă se află cardinalul Pietro Parolin, fostul secretar de stat al Vaticanului sub Papa Francisc și consilierul principal al Papei.
Peter Kodwo Appiah Turkson, primul ghanez numit cardinal sub Papa Ioan Paul al II-lea în 2003, a fost desemnat favorit de casele de pariuri înainte de votul din 2013, când Francisc a obținut poziția.
Cardinalul Fridolin Ambongo Besungu este un alt candidat important, originar din Republica Democrată Congo, unde este arhiepiscop de Kinshasa de șapte ani.
Și cardinalul Luis Antonio Gokim Tagle este considerat o posibilă alegere. În țara sa natală, Filipine, aproximativ 80% din populație este catolică.
Cardinalii Robert Prevost și Joseph Tobin au fost și ei menționați de numeroase ori ca potențiali succesori. Oricare dintre aceștia ar putea deveni primul papă din SUA.
Cei 133 de cardinali reuniți în Capela Sixtină nu au reușit joi dimineață să aleagă un nou Papă. Pe coşul de la Vatican a ieșit fum negru, așa cum s-a întâmplat și miercuri seara. O nouă încercare are loc joi seara.
Conform procedurii, în fiecare zi au loc două runde de vot, una dimineața și una după-amiaza. La sfârșitul fiecărei sesiuni de vot, din coșul de fum instalat deasupra Capelei Sixtine iese fum. Dacă fumul este negru, înseamnă că votul nu a dus la nicio decizie, iar dacă este alb, înseamnă că a fost ales un nou papă.