Iranul este pregătit să accepte un acord cu Statele Unite privind programul său nuclear, în schimbul unei ridicări imediate a sancţiunilor, a anunțat, la postul american NBC News, un consilier al liderului suprem iranian Ali Khamenei, Ali Shamkhani, relatează AFP, citată de News.ro.
Potrivit lui Ali Shamkhani, Iranul s-ar angaja să nu producă niciodată armament nuclear, să se debaraseze de stocurile de uraniu puternic îmbogăţit, să îmbogăţească uraniu doar la nivelul necesar unei utilizări civile şi să autorizeze inspecţii internaţionale care să supervizeze procesul, în schimbul unei ridicări imediate a tuturor sancţiunilor economice impuse Republicii islamice, care-i strangulează economia.
Iranul îmbogăţeşte în prezent uraniu la un nivel de 60%, cu mult peste pragul de 3,67% stabilit prin Acordul de la Viena din 2015, în dosarul nuclear iranian. Pentru uz militar, este necesară o îmbogăţire a uraniului la nivelul de 90%.