FMI recomandă taxarea consumului și a capitalului, nu a muncii

FMI recomandă taxarea consumului și a capitalului, nu a muncii
Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

O echipă de experți de la Fondul Monetar Internațional (FMI) a publicat, vineri, un set de recomandări pentru reformarea sistemului de taxe din România și transferului poverii fiscale dinspre taxarea muncii spre taxarea consumului și, într-o mai mică măsură, a capitalului, instituția estimând că, dacă sunt implementate integral, aceste propuneri ar putea genera venituri suplimentare de cel puțin 1,2% din PIB în 2025, scrie Agerpres.

Principala recomandare a FMI este trecerea de la cota unică de impozitare de 10% a veniturilor din muncă la un sistem cu două cote de impozitare, de 15% și 25%, ultima urmând să se aplice celor cu cele mai mari venituri. De asemenea, „pentru a reduce presiunea fiscală asupra muncii pentru majoritatea contribuabililor, contribuția la asigurările de sănătate ar trebui redusă în mod semnificativ sau eliminată”, apreciază experții FMI. În plus, contribuțiile la pensii ar trebui să fie ori non-deductibile, ori veniturile din pensii ar trebui taxate.

Cu privire la taxarea veniturilor din capital și proprietăți, FMI este de părere că impozitul pe dividendele distribuite persoanelor fizice ar trebui majorat de la 8% la 10%, ceea ce ar duce la majorarea veniturilor. „Principalele recomandări pentru impozitul pe terenuri și clădiri este fuzionarea lor într-un singur impozit și reducerea scutirilor, oferind în același timp scutiri fiscale pentru persoanele vulnerabile sub alte forme”, sunt de părere experții FMI.

De asemenea, impozitarea profiturilor întreprinderilor poate fi îmbunătățită prin eliminarea creditului fiscal pentru sponsorizările corporative și înlocuirea scutirii de impozit pentru profiturile reinvestite cu un credit fiscal de până la 50% pentru investițiile eligibile, plafonat la 10% din impozitul pe profit datorat.

Totodată, stimulentul fiscal pentru cercetare și dezvoltare ar trebui restructurat ca un credit fiscal rambursabil. În sfârșit, pragul cifrei de afaceri pentru regimul microîntreprinderilor ar trebui redus substanțial de la nivelul său actual de 500.000 euro, de preferință prin armonizarea acestuia cu pragul de înregistrare pentru TVA (88.500 euro).

Când vine vorba despre taxele pe consum, experții FMI sunt de părere că ratele reduse de TVA ar trebui majorate la rata standard, cu excepția posibil a alimentelor de bază, în cazul cărora creșterea ar putea fi eșalonată în timp, pentru a atenua impactul asupra prețurilor de consum. „În plus, rata standard ar trebui să crească de la 19% la cel puțin 20% în 2025 și ulterior la 21%, aproape de media din UE de 22%”, estimează experții FMI.

De asemenea, accizele la țigări și alcool ar trebuie ajustate în funcție de inflație, iar rata accizelor pentru vinurile liniștite și spumante ar trebui unificată la aproximativ 60 lei/hl. În plus, accizele la combustibili fosili ar trebui majorate treptat până la nivelul optim.

Citit 328 ori Ultima modificare Vineri, 06 Iunie 2025 17:20

Mai multe din această categorie:

1 comentariu

  • postat de Minciuna de STAT costa
    Vineri, 06 Iunie 2025 19:29
    5.13.158.***
    Ce treaba are FMi in Romania, acum?
    0
    1

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conţinutul mesajelor pe care le postează şi îşi asumă toate consecinţele.

ATENTIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare, iar autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidenţialitate conform regulamentului GDPR (General Data Protection Regulation) şi cu Termeni si condițiile de utilizare ale site-ului www.viata-libera.ro