Parlamentul European solicită o vârstă minimă de 16 ani pentru acces la rețelele sociale

Parlamentul European solicită o vârstă minimă de 16 ani pentru acces la rețelele sociale
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Parlamentul European (PE) cere, printr-o rezoluție adoptată miercuri, măsuri ambițioase la nivelul UE pentru a proteja minorii online, inclusiv o limită de vârstă de 16 ani și interzicerea celor mai nocive practici care creează dependență, informează Agerpres.

Eurodeputații și-au exprimat profunda îngrijorare față de riscurile pentru sănătatea fizică și mintală cu care se confruntă minorii online. Ei cer o protecție mai bună împotriva strategiilor manipulatoare care pot crește dependența și care afectează capacitatea minorilor de a se concentra și de a interacționa judicios cu conținutul online.

PE a propus o limită de vârstă armonizată la nivel european de 16 ani pentru a accesa platformele de comunicare socială, serviciile de partajare a materialelor video și interlocutorii de IA. Potrivit rezoluției, minorii între 13 și 16 ani ar trebui să aibă acces cu consimțământul părinților, informează PE, într-un comunicat.

Potrivit membrilor PE, mecanismele de verificare a vârstei trebuie să fie exacte și să protejeze viața privată a minorilor. Aceste sisteme nu pot elimina responsabilitatea platformelor de a se asigura că produsele lor sunt sigure și adaptate vârstei din momentul conceperii. În caz contrar, PE sugerează chiar că personalul de conducere de nivel superior ar putea răspunde personal, în special când este vorba de protecția minorilor și de verificarea vârstei.

PE cere interzicerea celor mai dăunătoare practici care dau dependență și dezactivarea în mod implicit a altor caracteristici de design care creează dependență pentru minori, precum „derularea ecranului la nesfârșit”, „redarea automată”, „glisarea pentru reîncărcare” sau recompensele și elementele de stimulare pentru utilizarea continuă. De asemenea, legislativul comunitar cere să se ia măsuri împotriva tehnologiilor persuasive, cum ar fi publicitatea direcționată, marketingul făcut de influenceri, designul care creează dependență, precum și interfețele înșelătoare (dark patterns), în cadrul viitorului Act legislativ privind echitatea digitală.

În același timp, rezoluția propune să se interzică sistemele de recomandare pentru minori care se bazează pe modul de interacționare, respectiv să se aplice normele Regulamentului privind serviciile digitale și în cazul platformelor video online și să se interzică „cutiile de pradă” și alte conținuturi din cadrul jocurilor, inclusiv monedele din aplicații, roțile norocului ori mecanismele de tip „plătești pentru a avansa”.

La fel de important, consideră PE în rezoluția adoptată, este să se ia măsuri urgente pentru a reglementa provocările de ordin etic și juridic ridicate de instrumentele care folosesc inteligența artificială generativă, inclusiv deepfake-urile, chatbot-urile de companie, agenții IA și aplicațiile de nuditate bazate pe IA, care generează imagini manipulate ale unor persoane fără consimțământul lor.

Citit 44 ori Ultima modificare Miercuri, 26 Noiembrie 2025 17:59

Mai multe din această categorie:

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conţinutul mesajelor pe care le postează şi îşi asumă toate consecinţele.

ATENTIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare, iar autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidenţialitate conform regulamentului GDPR (General Data Protection Regulation) şi cu Termeni si condițiile de utilizare ale site-ului www.viata-libera.ro