Donald Trump, refuzat de aliații din NATO

Donald Trump, refuzat de aliații din NATO
Evaluaţi acest articol
(8 voturi)

Marea Britanie evită un angajament ferm, în vreme ce alți aliați ai SUA au spus deja un „nu” clar, după apelul Washingtonului, scriu Reuters și Daily Telegraph.

Prim-ministrul Keir Starmer a declarat luni că Marea Britanie nu se va lăsa antrenată într-un război de amploare în Iran, dar va colabora cu aliații la un „plan colectiv viabil” pentru redeschiderea strâmtorii Ormuz, deși a recunoscut că aceasta nu va fi o sarcină ușoară, scrie HotNews. Reacția lui Starmer vine după ce Donald Trump le-a cerut aliaților din NATO să se implice pentru a asigura traficul liber prin strâmtoarea care are o importanță strategică majoră pentru piața energetică.

Franța, Germania și Coreea de Sud și-au exprimat reticența față de cererea președintelui Statelor Unite, pe fondul îngrijorării crescânde la nivel internațional că războiul se prelungește pe termen nelimitat. „Ce se așteaptă Donald Trump să facă câteva fregate europene în Strâmtoarea Ormuz?”, a declarat ministrul german al Apărării, Boris Pistorius. „Acesta nu este războiul nostru, nu noi l-am început”, a spus oficialul german.

Președintele francez Emmanuel Macron a declarat, înainte de solicitarea lui Trump, că mai multe țări europene și asiatice intenționau să organizeze o misiune comună de asigurare a securității în regiune, dar numai după încheierea conflictului.

Atât Japonia, cât și Australia au declarat luni că nu intenționează să trimită nave militare pentru a ajuta la escortarea navelor prin strâmtoare. Grecia și Spania au anunțat oficial că nu vor participa la nicio operațiune militară în Strâmtoarea Ormuz, Madridul considerând ilegal războiul americano-israelian împotriva Iranului.

Citit 554 ori Ultima modificare Luni, 16 Martie 2026 17:29

Mai multe din această categorie:

1 comentariu

  • postat de macarie banu
    Marți, 17 Martie 2026 08:35
    89.137.225.***
    Pai, Donald sa se mai gandeasca de ce USA trimite in FIECARE AN 18 miliarde $ catre Israel.Multi americani spun ca Satanyahu este cel mai prost presedinte pe care il are l-a avut America pana acum...
    4
    1

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.