Economiile europene au depăşit cea mai dificilă perioadă a crizei datoriilor dar situaţia încă rămâne delicată, a afirmat miercuri preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, aflat într-o vizită oficială în Cehia.
"Cred că UE a trecut prin cea mai dificilă perioadă a crizei dar situaţia încă este fragilă", le-a declarat jurnaliştilor Jose Manuel Barroso în timpul vizitei în Praga. De asemenea, oficialul european a apreciat că UE a încheiat perioada de incertitudini privind situaţia din Cipru dar acum pachetul de asistenţă financiară de zece miliarde de euro trebuie implementat adecvat pentru a pune economia cipriotă pe o cale sustenabilă.
Drapelul UE a fost arborat, miercuri, pentru prima dată deasupra Castelului din Praga, reşedinţă a preşedinţiei cehe. De acum încolo, drapelul UE, cu cele 12 stele galbene dispuse în cerc pe un fond albastru, va sta alături de drapelul de stat al Republicii Cehe.
La ceremonie au fost prezenţi preşedintele ceh, Milos Zeman, şi preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso. Împotriva acestei decizii s-a pronunţat ferm predecesorul lui Zeman, euroscepticul Vaclav Klaus. Însă, la 7 martie mandatul lui Klaus a expirat, iar Zeman a permis, în unul dintre primele decrete pe care le-a semnat, arborarea drapelului european.

Jose Manuel Barroso: Perioada cea mai dificilă a crizei din UE s-a încheiat
Miercuri, 03 Aprilie 2013 17:00
Etichetat cu

Marius Chiriliuc
Articole recente - Marius Chiriliuc
- Liga secundă de handbal / Două jucătoare au plecat de la Danubius Galaţi- Aproximativ 21 de milioane de persoane au urmărit ediţia 2014 a Globurilor de Aur
- HANDBAL / Daciana Curtean, la CSM Ploieşti
- Judeţul Galaţi, sub cod galben de ceaţă
- Verdict al Tribunalului Galaţi / Danubius şi-a concediat ilegal handbalistele