Uniunea Europeană şi Marea Britanie vor începe luni, 19 iunie, negocierile referitoare la procesul de ieşire a acestui stat din blocul comunitar, a anunţat joi Departamentul pentru Brexit, transmit AFP şi Reuters.
''David Davis, ministrul responsabil cu procesul de ieşire din Uniunea Europeană, şi Michel Barnier, negociatorul-şef al Comisiei Europene, au convenit astăzi (joi — n.r.) să lanseze negocierile luni, 19 iunie'', precizează comunicatul difuzat de departamentul condus de Davis.
Lideri ai Uniunii Europene au exprimat anterior temeri că şocul pierderii majorităţii parlamentare de către prim-ministrul britanic Theresa May în urma alegerilor anticipate desfăşurate săptămâna trecută va întârzia negocierile pentru Brexit programate să înceapă în această lună. Theresa May a anunţat însă, încă de marţi seară, la Paris, în cursul unui briefing de presă alături de preşedintele francez Emmanuel Macron, că „va fi menţinut” calendarul pentru Brexit şi că negocierile „vor începe săptămâna viitoare”.