Deseară... vin să-ţi spun că-i bună seara când sunt şi stau la tine... şi-ţi arăt cât de frumoasă-i zodia fecioarei departe şi ferită de prăpăd fiindcă-mi trece pacea şi iubirea prin fel... deseară mă înalţ şi vin (lunatec) să-ţi scot ochii la plimbare, încet şi-n veacul veacului... Amin! Ştii bine... [eu ţi-am zis (în tot de-a una) despre tristeţea ochilor închişi]... nu poţi să stai aşa, cu întuneric, pe/sub lumina floarei din caişi, fiindcă tu eşti c ...

Da, exact aşa! A murit cu cinci zile în urmă, joi, şi a fost îngropat lângă Dunăre, pe faleza superioară, la înălţime, printre greieri şi licurici! Fiindcă Înălţimea Sa era considerat un fel de Rege al cartierului Mazepa, un personaj delicat şi slăvit al zonei Ancora, al terenului de tenis sfinţit de parasimpaticul Mircea Basarab! Şi nu numai atât! Era prieten cu toţi cei care păşeau în locuinţa lui, în preajma apropiaţilor lui!... Ce ochi mari şi umezi! Ce blânde� ...

Pe toate cărţile ne/scrise şi pe toate cuvintele de onoare jur: am să duc toată partea asta în partea cealaltă... şi va să fie numai o parte, şi numai o lume, şi numai un bun şi încăpăţânat augur... nu va mai fi o inimă rece lângă o inimă caldă, nu vor mai fi antume şi postume, nici mere interzise şi nici şerpi ispititori, nu va mai fi plecare nici măcar o dată... numai sosire va fi de o mie şi una de ori! Pe toate cărţile ne/citite şi pe toate lacrimile de onoare ...

Da, toată poezia din lume şi de dincolo de lume se aude! Se aude toată poezia şi toată curăţenia din univers şi de dincolo de univers! Şi toate basmele se aud! Şi numai candoare! Nostalgia candorii, adică!... Aşa trece şi a doua noapte! Tonitza a fumat juma de hectar de mahorcă! Şi a şi aţipit rezemat de trupul şi de sufletul unui stejar secular! Şi eu, mi se pare, am închis ochii, puţin! Fiindcă, altfel, nu-mi explic de ce, uite, chiar acum... o văd pe Mama în loc de Mum ...

Da... mă latră un câine! Şi pe Tonitza-l scheaună! Pe Maica n-o latră! Ne spune că-l cunoaşte! Ne spune că se numeşte căţelul pământului! Şi-i de dinaintea lui Dumnezeu în această împărăţie! Şi în alte împărăţii! Da... căţelul pământului se aude! Tăcem! Îl ascultăm! Parcă latră anume! Parcă lătratu-i cu vorbe clare! Cu articulaţii limpezi! Mi se zburlesc pletele! Pentru că-n glasul câinelui disting o minune a liricii universale, a mentorului meu, poetul i ...

Te salut, prietene de pe bulevardul Libertăţii, unde am stat şi eu, pe unde am mers şi eu şi am învăţat că „niciodată” nu-i „nici o dată”, ci un fel de „continuu”, un fel de „mereu” privit dinspre partea cealaltă a sufletului tău, când partea aceasta se face partea cealaltă şi când toate sunt înalte, adânci, sacerdotale: şi la greu, dar şi la uşor, şi la bine, dar şi la rău, şi la câştig, şi la pagubă, şi la deal, şi la vale! Te salut, prietene di ...

De mult n-a mai venit la mine zeul... şi ştie unde, cât şi cum l-aştept să bată-n poartă şi să bată-n geamuri, să-mi suie resemnarea-n ochiul drept, şi-n ochiul stâng să-mi suie împăcarea cu gândul şi cu sufletul, cu tot ce-am lăcrămat naiv, până iubirea mi-a dat în dor, şi amăgirea-n rod!... O dată a venit... la începutul iluziei că sunt, că mi s-a dat secunda sacră a eternităţii, dreptul de-a-mi trece moartea pe curat, dreptul de-ai spune zeului în faţă: ...

Aşa, ca dintr-un somn frate cu moartea, mă şterg la ochi... şi nu-mi vine să cred ce nu mai... văd! În afară de Muma Pădurii şi de Tudor Tonitza nu zăresc nimic! Şi doar n-am dormit, ca să-mi justific ipoteza că a fost un vis! Atunci, unde sunt ceilalţi? Unde au dispărut? De ce s-au ascuns? E o farsă? A fost adevărat? Oare cine se joacă dea-a realul/abstractul, de-a fuga din sferă, de-a fuga din cub? Nu cumva sunt cel ce nu-s? Nu cumva nu-s cel ce sunt? Oare cine se ţine de ...

Nu-s cel ce sunt... mai caut... şi mai caut... mai am oleacă... poate dau de mine... şi poate aflu ce-s, ce nu-s... şi poate încep să-mi spun: ce (dez)acorduri fine vibrează-n hohotiri şi în percuţii de supra/faţă şi de adâncime când strig să mi s-arate adevărul, dar mi se-azvârle-n geam cu antonime! Şi când întreb (cu ochii spre înaltul necunoscut) ce sinonime are acest real apatic, plin cu sine, unde (g)lumesc şi eu cu-abstractizare, îmi ia din ochi, îmi hâţână ...

Da, cum ar zice Caragiale, aprobăm pozitiv această întâmplare de lângă Poiana Vântului! Fiindcă, aşa trist şi adevărat, dinspre sudul Olteniei de nord, se aude Adrian Păunescu: „Se urcă Basarabia pe cruce/ şi cuie pentru ea se pregătesc/ şi primăvara jertfe ne aduce/ şi plânge iarăşi neamul românesc!// Noi n-avem nici un drept la fericire,/ mereu în casă moare cineva/ şi n-are ţara dreptul să respire/ şi nici pe-acela, simplu, de-a visa!// De-acolo unde s-a sfârşi ...