Discipolul şi prietenul meu înverşunat, dregător Ion Emil Batog, încearcă să mă convingă despre pericolul care ne paşte când mâncăm ceva, însă nu cunoaştem calitatea/caracteristica vibraţiilor generate/declanşate în urma consumării acelui aliment. Şi începe să-mi dea exemple cu nemiluita, lăsându-mă să concluzionez că dumnealui a mâncat de toate, adică a testat înălţimea şi adâncimea vibraţiilor determinate de fiecare produs în parte. Dar nu aşa, la întâmplare, ci măsurând şi calculând fineţea şi grosolănia acestora etapă cu etapă, analizându-le culoarea şi frecvenţa, malignitatea şi benignitatea, potenţialul distrugător sau lecuitor, rolul şi influenţa asupra sănătăţii de la gât în jos şi de la gât în sus. Eforturile folosite în acest demers au fost deosebite, ani şi ani, însă şi rezultatele s-au dovedit a fi pe măsură. Mai ales că această muncă titanică s-a desfăşurat pe coordonatele şi pe structura unui program de-o rigoare absolută, mai abitir decât în laboratorul în care s-au creat şi se creează monştri de tip Frankenstein. Şi-l cred! Şi-l cultiv! Şi-l respect! Şi-l aplaud pe marele dregător! Pentru a obţine astfel de rezultate, omul şi-a propus şi îndeplinit par/cursuri teoretice şi practice fără precedent pe toate scările şi ierarhiile evoluţiei omeneşti. În viziunea sa, aceste vibraţii fizice şi spirituale încep încă din momentul în care îţi pui în gând un anumit produs alimentar, pe care vrei să-l cumperi, să-l găteşti şi să-l devorezi. Într-un fel se comportă trepidaţiile/înfiorările (numeric şi calitativ) la nivel metabolic, dar şi la nivel cerebral, când te gândeşti la ouă, şi alt fel de freamăte îţi haşurează şi-ţi inundă constituţia chimică şi temperamentală când te gândeşti la urzici. Nicio asemănare nu există între foşnirile simţite când te duci cu gândul să cumperi şi să haleşti ceafă de porc, şi mişcările/răscolirile simţite când visezi, cumperi şi mănânci femur de păsărică ne/stresată. N-ai cum să ţi se cutremure lingurica şi sinapsele responsabile cu apetitul când mănânci fasole simplă tot la fel ca atunci când mănânci fasole complicată cu ciolan afumat. Una-i să simţi că te fisurezi superficial, mâncând borş cu baraboi, şi alta-i să crapi în profunzime, mâncând pizza. Câtă fineţe au vibraţiile în ochii unui sărac mâncător de măcriş, şi câtă grosolănie citeşti în ochii unui măgădău devorator de muşchi ţigănesc, de pildă! Când o divă bea şampanie cu paiul, alt fel de sunet şi răsunet pluteşte în aer şi în starea-i de sănătate decât când o mala/divă soarbe molan cu furtunul! Nu?
Iată, îi propun dregătorului meu prieten să studiem pe loc, pe viu, la faţa locului şi la locul feţei, toate aspectele legate de activitatea sa empirică în acest sens! E de acord, mai ales să plita memoriei şi memoria plitei sunt pline cu ciuperci, turte, peşte, brânză-n mămăligă...ehei, stai să vezi!
