Se numește Aurora Onofrei și este una dintre femeile curajoase ce au ales să îşi petreacă cea mai mare parte a zilei purtând salopetă şi cască în Secţia 1 A de sudură, indiferent de anotimp și de condiţiile meteorologice.
„Îmi aduc aminte cu plăcere de primul meu contact cu şantierul. Era în timpul liceului, cei care făceau liceul la seral trebuiau să şi muncească. Am împlinit în iulie șaisprezece ani, iar pe 1 octombrie m-am angajat. Acum, când mă gândesc, nu-mi vine să cred că am reuşit să fac faţă unui program atât de încărcat. Nu aveam timp de nimic, programul meu de muncă începea în fiecare dimineaţă la șase și se termina la orele 14.00, iar la ora 16.00 trebuia să fiu la şcoală. Ajungeam acasă abia la ora 21.00,lucru extrem de dificil pentru o adolescentă timidă de 16 ani. Am avut noroc de susţinerea părinţilor şi ştiţi cum e... când eşti tânăr simţi ca poţi muta munţii din loc. Mi-am petrecut adolescența aici, în şantier, dar nu regret.”
Oricâte dificultăţi a avut de înfruntat în cei 35 de ani de muncă, Aurora nu a cedat şi a căutat rezolvare cu ajutorul colegilor. „Am fost norocoasă că am nimerit într-un colectiv mic, dar foarte unit, în care am lucrat 24 de ani. Cred ca aşa sunt toţi oamenii din şantier: nu numai că formează o echipă, dar alcătuiesc şi o familie. Când ne-am mutat la Secţia 1 A am plecat toţi, inclusiv domnul maistru.”
„Cu toate că mi-a fost greu la început, treptat am evoluat. Primele 6 luni am fost elevă în formare, am lucrat la banc, nu direct pe secţie. Făceam probe, cum se fac şi astăzi în laboratorul de sudură. Maistrul a văzut că mă descurc așa că m-a dat în grija unui muncitor, preţ de câteva luni și încet-încet am deprins meseria. Pentru o femeie munca într-un astfel de mediu este dificilă, dar satisfacţiile nu încetează să apară la sfârşitul fiecărei zile de lucru.”
A avut oportunitatea de a părăsi Şantierul Naval din Galaţi pentru a lucra în alt şantier din grupul Damen, dar Aurora a refuzat categoric datorită copiilor şi sentimentelor care o leagă de şantierul natal. „Vin mulţi tineri şi îmi cer sfaturi, mă întreabă cum am făcut față volumului de muncă. Mereu i-am încurajat: să încerce, să asculte de maistru şi să vorbească frumos atât cu colegii, cât şi cu persoanele mai în vârstă. Să nu uite că, la nivelul oraşului Galaţi, Şantierul Naval oferă un loc de muncă stabil. Şi ce e mai frumos decât să fii alături de familie, în oraşul natal şi să ai în acelaşi timp şi siguranţa unui trai decent?Muncind şi acumulând realizări şi satisfacţia este mare, dar şi bucuria.”
(P)
