Damen Galaţi şi oamenii săi. Astăzi, Zamfiriţa - Subinginer specialist, Secţia 1 B. ”Capul plecat, sabia nu-l taie.”

Damen Galaţi şi oamenii săi. Astăzi, Zamfiriţa - Subinginer specialist, Secţia 1 B. ”Capul plecat, sabia nu-l taie.”
Evaluaţi acest articol
(21 voturi)

„Las lucrurile să decurgă în mod normal, mă adaptez din mers la ceea ce este nou, la ceea ce este frumos, util şi plăcut.” Aşa îşi începe povestea doamna Zamfiriţa Manea, specialist subinginer şi dispecer în cadrul secţiei 1B. „În cadrul secţiei răspund de activităţile ce ţin de lăcătuşerie la navele repartizate, nave comerciale şi nave speciale printre care: Amels, SeaExplorer, FRV. De fiecare dată, la fiecare navă, am avut de învăţat ceva nou, tocmai pentru că sunt diferite din multe puncte de vedere. Găsesc similitudini între vârstele omului şi etapele construirii unui vas. Copilăria navei durează până în momentul lansării, adolescenţa ţine până la livrare, iar maturitatea toată perioada ei de explorare.”

Oriunde îşi face simţită prezenţa, Zamfiriţa este apreciată, primită cu căldură şi chiar îmbrăţişată. „Este o fire ambiţioasă, directă şi de o sinceritate debordantă, ceea ce, de obicei, se consideră a fi un defect, deoarece riscă să deranjeze.” ne spune unul dintre colegii ei.

Cu lacrimi în ochi şi vocea răguşită de dor, Zamfiriţa dă timpul înapoi  şi ne povesteşte: „M-am născut la Munteni, lângă Tecuci. Liceul a fost iniţial cu profil teoretic şi s-a transformat în anul doi  într-unul cu profil industrial. După absolvire am dat admitere la Facultatea de Inginerie Mecanică din Galaţi, însă fără succes. Părinţii mei erau oameni simpli şi nu mă puteau susţine financiar, aşa că am decis să-mi iau viaţa în propriile mâini. Am profitat de faptul că liceul era arondat Şantierului Naval din Galaţi şi m-am angajat aici să învăţ lăcătuşerie navală. În toamna următoare mi-am încercat încă o dată norocul la facultate şi, de această dată, am luat examenul.”

“Şantierul reprezintă o mare parte din viaţa mea. Sunt 38 de ani, o viaţă de om. Au fost zile când am lucrat şi 12 ore. Primii paşi în şantier i-am făcut la 19 ani. Atunci erau destul de multe femei: din 600 de muncitori din lăcătuşerie, un sfert erau femei. Nu a fost uşor. Într-o lume a bărbaţilor, prezenţa colegelor femei a pus mereu un semn de întrebare, iar dacă nu eşti o fire bătăioasă şi categorică, nu faci faţă. După primul an de muncă la lăcătuşerie, m-am transferat la tubulatură - sculerie unde am înlocuit temporar un coleg. Acea perioadă m-a educat să fiu un om corect, şi m-a învăţat cum să mă comport. Schimbul de scule cu muncitorul se făcea pe nişte mărci, dacă făceai o greşeală şi încurcai marca era o problemă.”

„Dacă ar fi să o iau de la capăt, nu aş schimba nimic. În acest răstimp nu am avut niciun gând să părăsesc şantierul. Câţiva ani în urmă am lucrat la o serie de 5 nave pentru Rusia. Atunci l-am cunoscut pe domnul Cristea Horia, care mă tot încuraja să mă mut la proiectare. Ataşamentul pentru cei din jurul meu, colectivul, faptul că mi-a plăcut ceea ce făceam, sunt câteva motive ce m-au determinat să rămân în secţie. Am fost mereu înconjurată de oameni minunaţi, m-am bazat pe colegii mei şi ei pe mine, ne-am ajutat ori de câte ori a fost o problemă. De-a lungul anilor am format foarte mulţi meseriaşi. Dar cel mai mult am apreciat relaţia cu noua generaţie. De la colegii tineri am învăţat cum să folosesc mai bine calculatorul şi să vorbesc limba engleză, iar eu i-am iniţiat în tainele  desenului tehnic, despre care nu se prea învaţă la facultate. Colaborăm frumos şi ne respectăm, dar  îi sfătuiesc să nu înceteze să fie receptivi, să progreseze continuu şi să fie respectuoşi faţă de persoanele mai în vârstă din jurul lor.”

(P)

Citit 4780 ori Ultima modificare Marți, 12 Februarie 2019 15:52