Damen Galaţi şi oamenii săi. Astăzi, Neculai – lăcătuş. ”Cel care doreşte să fie cel mai bun dintre toţi, va trebui să fie mereu sprijin şi ajutor pentru ceilalţi.”

Damen Galaţi şi oamenii săi. Astăzi, Neculai – lăcătuş. ”Cel care doreşte să fie cel mai bun dintre toţi, va trebui să fie mereu sprijin şi ajutor pentru ceilalţi.”
Evaluaţi acest articol
(6 voturi)

„Despre Neculai aş putea spune că este o persoană modestă, stăruitoare, un om pe sprijinul căruia te poţi baza”, ne spune unul dintre colegii domnului Neculai Voinea.

„Sunt un om simplu, modest, care a obţinut totul prin muncă. Nu mi-a plăcut să port ranchiună nimănui, iar umărul meu este oferit mereu celor care au nevoie de sprijin. Colegii mă apreciază, dar să fim realişti: gura lumii n-o astupă nici pământul. Am pornit de jos, de la o vârstă fragedă. Provin dintr-o familie cu trei copii, mama gălăţeancă, botezată chiar la biserica de lângă şantier, iar tatăl vrâncean. Fraţii mei au avut înclinaţie pentru munca intelectuală, eu m-am bazat pe munca fizică. Acum, după 31 de ani de experienţă, cred că, dacă un tânăr nu ştie să facă munca de jos, nu poate avansa niciodată.”

„Prima mea zi de muncă, 26 decembrie 1987, a fost o zi cruntă de iarnă. Aveam 16 ani şi am învăţat să dau cu ciocanul, să mătur. Mi-ar fi plăcut să sudez, dar nu am avut această şansă. Am început la ICMSG, iar echipa din care făceam parte a fost repartizată, timp de o lună, la Nămoloasa, unde se făceau grajduri. O lună întreagă am făcut naveta. Transportul era asigurat, la fel şi masa, angajatorul era atent la nevoile muncitorilor. A urmat o perioadă de şomaj, un an foarte greu atât din punct de vedere financiar, cât şi psihic, deoarece îmi lipsea activitatea de la locul de muncă. Eram convins de faptul că în viaţă trebuie să-ţi placă ceea ce faci şi să ai un caracter puternic pentru a obţine tot ce ţi-ai propus. Nu puteam sta fără un venit, aşa că m-am angajat la Combinatul Siderurgic din Galaţi, la uzina cocso-chimică. Timp de 7 ani, am lucrat într-un mediu extrem de toxic, într-o căldură infernală. Vara, temperatura ajungea şi la 80 de grade, iar bocancii mei nu rezistau mai mult de 1 lună. Apoi am lucrat la firma de termopane a fratelui meu. Mereu mi-a plăcut să învăţ lucruri noi şi să fur  meserie. Din lăcătuş, am ajuns tâmplar şi apoi instalator. Am intrat în contact cu oamenii cărora le-am făcut instalaţiile de gaze şi am  descoperit cât de divers este comportamentul uman.”

„În 2016 mi s-a propus să lucrez în şantier. Am venit fără să ezit, cu dorinţa de a descoperi lucruri noi. Schimbările dese şi mutarea de la o firmă la alta sunt dificile, oricât de mult ţi-ai dori să faci mereu altceva. Nu am spus nimănui, însă mereu aveam aceeaşi senzaţie ca atunci când am plecat în armată. Nu cunoşti pe nimeni, nu ştii cu cine poţi vorbi şi mai ales ce poţi vorbi. Când am intrat în şantier am fost uimit, mi s-a părut o altă lume. Făceam comparaţii între mediul, oamenii şi mentalitatea din celelalte locuri de muncă şi cele de aici. Auzisem despre atitudinea unor maiştri şi îmi era teamă. Acum pot spune că nu sunt de acord cu tot ceea ce se speculează. Ca oriunde, şefii sunt autoritari, dar până la urmă trebuie să fii autoritar ca să poţi coordona echipa. Trebuie să fii om cu cei cu care lucrezi, dar nimeni nu ar trebui să îşi ia nasul la purtare. Ca în orice mare companie, şi aici e loc de mai bine în ceea ce priveşte condiţiile de muncă. Pe timp de vară, eu aş înlocui salopetele cu un alt echipament, uneori sunt foarte greu de suportat. Mai e de lucrat şi la capitolul relaţionare, mereu e loc de mai bine la comunicarea dintre oameni. Recomand şantierul persoanelor muncitoare şi cu suflet bun, oamenilor calmi şi cu cei 7 ani de acasă.”

„Cea mai mare realizare este fiica mea. Am învăţat-o de mică să nu aştepte totul de-a gata pentru că nu va preţui ce are, că banii munciţi sunt altfel drămuiţi. Când era mică şi lua o notă de 9 la şcoală venea acasă plângând. Chiar şi acum, la facultate, are doar note de 9 şi 10. A participat la multe concursuri, chiar la unul dintre ele a obţinut locul doi pentru un proiect ce avea ca subiect citirea gândurilor. Lucrarea de licenţă implică un alt dispozitiv bazat pe un senzor care să tragă maşina pe dreapta în cazuri de urgenţă pentru a reduce numărul victimelor. Acum, dacă aş lua de la capăt totul, aş învăţa mai mult ca să văd şi cum e munca la birou. Mi-aş mai dori să fiu sudor şi şofer, ceea ce visam în copilărie să devin.”

(P)

Citit 2906 ori Ultima modificare Marți, 19 Martie 2019 17:39