Plata prin SMS pentru autocamioanele care intră în oraş. Anomalii sesizate de Onuţ Atanasiu acum doi ani îşi găsesc rezolvarea

Plata prin SMS pentru autocamioanele care intră în oraş. Anomalii sesizate de Onuţ Atanasiu acum doi ani îşi găsesc rezolvarea
Evaluaţi acest articol
(14 voturi)

În urmă cu doi ani, în plenul şedinţei de Consiliu Local, liberalul Onuţ Atanasiu le semnala autorităţilor, pentru a doua oară, o situaţie ilogică privind accesul şi circulaţia autovehiculelor de transport marfă cu masa maximă autorizată mai mare de 3,5 t în municipiul Galaţi. Anomalia sesizată atunci ar putea fi îndreptată prin noul regulament, ajuns acum pe mesele aleşilor locali. Numai că, şi de această dată, documentul prezintă carenţe, după cum atrage atenţia Onuţ Atanasiu.

„Opresc camionul la intrare în oraş, cheamă taxiul cu care se duc la Primărie, depun documentaţia, plătesc taxele, primesc autorizaţia, se întorc cu taxiul la camion, îl iau şi intră cu el în oraş. Din punctul meu de vedere, tot punem beţe-n roate în loc să facem cum e la podul de la Cernavodă: taxa plătită prin SMS”, propunea, în urmă cu mai bine de doi ani, consilierul local PNL Onuţ Atanasiu. Între timp, şi autorităţile locale au ajuns la concluzia că actualul regulament privind circulaţia mijloacelor de transport cu capacităţi mai mari de 3,5 tone, pe arterele municipiului Galaţi, trebuie modificat, în spiritul realităţilor existente.

Motiv pentru care s-a ajuns la un nou regulament care prevede ceea ce propunea Onuţ Atanasiu acum doi ani: „în cazul autorizaţiilor cu valabilitate de 24 de ore se acceptă circulaţia autovehiculelor cu masă maximă autorizată mai mare de 3,5 tone pe baza chitanţei sau a SMS-ului sau a conformării de plată online”.

Consilierul PNL nu înţelege de ce s-a aşteptat atât de mult, când sistemele informatice existau şi în 2017. Problema o constituie, însă, aplicarea practică a prevederii noului regulament, care nu specifică numărul de SMS şi nici paşii concreţi care trebuie urmaţi: „Regulamentul trebuie să prevadă care e diferenţa între a trimite SMS, datele pe care acesta trebuie să le cuprindă şi a se prezenta la ghişeu cu documentele”.

Nu este, însă, singura carenţă a noului regulament! „În discuţiile pe care le-am avut cu cei care intră în oraş cu astfel de maşini, aceştia mi-au spus că ei nu vin să se plimbe, ci pentru a aduce marfă unui comerciant sau materiale unui constructor! Deci trebuie să staţioneze, pe o anumită perioadă, să descarce şi să încarce, dar vine Poliţia şi îi amendează că nu au decât autorizaţie de trecere, nu de staţionare, pentru că prezentul regulament nu prevede aşa ceva”, a declarat Onuţ Atanasiu, care a precizat că va formula amendamente în acest sens.

Citit 3536 ori Ultima modificare Vineri, 22 Martie 2019 16:55