Paula Băltăgaru se ghidează în viaţă după spusele lui Albert Einstein: „viaţa este ca mersul pe bicicletă. Pentru a-ţi menţine echilibrul trebuie să continui să mergi înainte”. Fiică a unui fost navalist, Paula este emotivă, înţeleaptă şi blândă.
„Tatăl meu, odihnească-se în pace, a lucrat ca lăcătuş mecanic, iar Dumnezeu a orânduit ca primul meu post în şantier să fie la Secţia II Mecanică. Era un om sobru, integru şi serios, reuşea mereu să impună respect, iar eu am încercat să mă ridic la aşteptările lui şi să nu-i pătez reputaţia. Iniţierea mea în tainele muncii a început timpuriu. Eram doar o adolescentă, proaspăt majoră şi studentă la facultatea TCM Galaţi. Problemele financiare m-au împins să muncesc încă de la acea vârstă. Nu a fost deloc uşor. Dacă aş fi avut mai multe opţiuni, cu siguranţă nu aş fi ales şantierul naval. Acum situaţia este alta, îmi este drag locul în care muncesc, în fiecare dimineaţă vin cu plăcere la serviciu şi sunt mândră că lucrez în acelaşi loc în care a muncit tatăl meu, că am cunoscut problemele cu care se confrunta şi colectivul în care şi-a desfăşurat activitatea.”
„Odată cu privatizarea şantierului s-a schimbat şi funcţia mea. Am fost reîncadrată pe post de coordonator buyer suply în cadrul serviciului de urmărire a producţiei. Era o activitate proaspăt implementată în şantier, aşa că am întâmpinat dificultăţi, dar satisfacţiile nu au încetat să apară. În perioada 2010-2011 postul pe care îl ocupam a fost preluat de departamentul cumpărări şi logistică. Activitatea mea este asemănătoare cu cea a unui intermediar, comunic des cu colegii din Olanda şi pot corela informaţiile oferite de ei cu problemele întâmpinate de noi. Sufletul meu a rămas la Secţia II Mecanică, acolo m-am format ca om şi am învăţat să-mi iau viaţa în propriile-mi mâini, acolo unde am avut parte de înţelegerea şi dragostea colegilor care mi-au călăuzit primii paşi în activitatea profesională. Însă nici ceea ce fac acum nu-mi displace. Există numeroase avantaje, am posibilitatea să comunic foarte mult în engleză, să leg prietenii cu colegii din şantierele olandeze şi mi-aş dori să plec într-un schimb de experienţă.”
„Chiar dacă această meserie este oarecum monotonă, după o rutină zilnică, am avut şansa de a lucra într-un colectiv tânăr, care mă motivează să mă autodepăşesc. Învăţăm lucruri noi unii de la ceilalţi şi ne bucurăm de momente frumoase împreună. În fiecare an organizăm Secret Santa, iar ultimul cadou a fost pe măsura sufletului meu, un CD cu unul dintre concertele lui Andrei Rieu, pe care îl ascult cu plăcere când timpul îmi permite. Nu au fost momente în care să simt că nu fac faţă şi nici şantierul nu am vrut vreodată să-l părăsesc. Sunt una dintre persoanele care consideră că se mai poate face ceva în ţara noastră. În străinătate într-adevăr obţii satisfacţii mai mari din punct de vedere financiar, însă primordial pentru mine este sufletul.”
„Schimbarea vine de la noi. Dacă nu vom mai fi atât de încrâncenaţi şi ne-am zâmbi mai mult, indiferent de presiunea resimţită zilnic sau de problemele profesionale şi personale, vom fi un colectiv unit.”
