Budescu Tudorel are 40 de ani şi lucrează în Şantierul Naval din Galaţi încă din decembrie 1996. Tatăl său a lucrat în şantier ca tubulator, iar Tudorel este mândru că a preluat tradiţia de familie, din meseria de lăcătuş naval.
„Să fii lăcătuş constructor naval este destul de complicat. Pentru cei din exterior această meserie asigură încă unul din procesele ce stau la baza lucrării finale. Pentru mine este o profesie grea, solicitantă, ce necesită să fii conectat tot timpul la ceea ce faci şi în care nu există loc de greşeli. Cea mai mică eroare, nesesizată, poate dăuna pe viitor proiectului final. Atunci când există implicare şi dăruire, ca prin farmec, meseria de lăcătuş constructor naval devine uşoară.”
„Nici după 20 de ani de muncă nu poţi spune că ştii totul. Personal, consider că mai am multe de învăţat, ţinând cont de faptul că, în şantier, portofoliul lucrărilor este destul de diversificat. Când m-am angajat eram proaspăt absolvent al şcolii profesionale. Pasiunea pentru nave a început în perioada în care făceam practică, însă nu realizam în totalitate etapele procesului de execuţie. Primii 7 ani am lucrat ca fasonator, la presa de 1000 t forţă. Nu prea înţelegeam ce presupune meseria de lăcătuş constructor, însă timpul şi ajutorul maistrului Dorin Creangă mi-au fost de mare ajutor. Din nefericire, mulţi vin în şantier, dar puţini rămân. Din exterior navele se văd frumos, însă abia când ajungi să munceşti la construirea uneia poţi conştientiza dacă faci faţă sau nu. E o muncă lungă şi numai cei ce ascultă deprind învăţătura. Un rol important în formare îl au şi mentorii. Cred că aici aş putea vorbi despre unul dintre aspectele care sunt demne de o schimbare. Exceptând salarizarea, motivul principal pentru care majoritatea aleg să migreze este neadaptarea în colectiv. Ar trebui o atenţie sporită atunci când se trimite un ucenic către mentor. Sunt şi persoane care decid să plece din cauza relaţiei cu superiorul ierarhic, în speţă maistrul sau mentorul, tocmai pentru că nu se creează acea legătură de comunicare între ei. Noi, mentorii, ar trebui să nu fim egoişti, să ne gândim că cei care vin vor rămâne după ce noi vom pleca şi să facem tot ce ne stă în putinţă pentru a-i învăţa şi a contribui la pregătirea lor profesională.”
Tudorel ne mărturiseşte că şi-ar dori să fie detaşat în Şantierul din Mangalia sau Tulcea, pentru a putea face o comparaţie în ce priveşte condiţiile şi modul de lucru. „Colegii din celelalte şantiere spun că sunt mai avansaţi decât noi. Eu însă, cred că suntem cu un pas înaintea lor, cel puţin în ceea ce priveşte ritmul de muncă, care este unul acerb, în condiţiile în care în alte şantiere se munceşte mai lent. Mulţi dintre cei care au plecat susţinând că ştiu meserie s-au întors dezamăgiţi. Când ajungi în alt şantier, într-un colectiv necunoscut, trebuie să te descurci şi să te bazezi pe cunoştinţele dobândite. Meseria e aceeaşi peste tot, însă diferă modul de lucru. Consider că organizarea este partea cea mai dificilă într-o lucrare. Sunt anumiţi paşi de efectuat, ce trebuiesc respectaţi pentru ca, la final, să poată fi prezentat clientului produsul cerut.”
„Tatăl meu a lucrat în şantier, ca tubulator. Eu am deschis ochii tot aici. Dacă aş avea posibilitatea să iau totul de la început, nu aş schimba nimic; cu toate că atunci când eram mic îmi doream să devin poliţist. Am avut posibilitatea să lucrez ca jandarm, însă m-am întors în şantier. Ca pentru orice tânăr adolescent, începutul meu aici a fost plin de obstacole. Au fost multe momente grele, dar nu m-am lăsat descurajat. În cartea de muncă a fost trecută meseria de sudor electric, practic, nu cred că am stat la sudură o săptămână, după care am fost repartizat la atelierul confecţionat. Pe atunci, acolo erau 2 echipe: fasonatorii şi lăcătuşii. Prin rotaţie am ajuns să fac parte din ambele. Mi-a prins foarte bine experienţa dobândită ca fasonator. Sunt lucrări pe care le pot face singur, fără să depind de colegii de la fasonat. Şi pe tinerii pentru care am fost şi sunt mentor îi încurajez să încerce să facă câte puţin din orice meserie. Problema ce stă la baza relaţiei dintre noi şi învăţăcei este mentalitatea. Fiind mai tineri, ei au aşteptări mari, îşi doresc să înveţe cât mai repede pentru a munci în alt loc, pe un salariu mai mare. Chiar acum avem un elev proaspăt ieşit de pe băncile Centrului de Formare Profesională, un băiat cum nu am crezut că mai există. E o bucurie să îl vezi cum lucrează. Chiar dacă nu sunt cu mult mai în vârstă decât mulţi dintre cei nou veniţi, am preferat să rămân în şantier, considerând că mai am de învăţat. Familia e încă un motiv pentru care am rămas. În prezent sunt tatăl a două fetiţe care îmi ocupă tot timpul liber.”
Pentru Tudorel satisfacţia de a fi angajat al şantierului nu se reflectă în bani, ci constă în provocarea de a face mereu ceva nou, mulţumirea atingând cote maxime atunci când nava este lansată la apă.
(P)
