Evaluaţi acest articol
(2 voturi)
Fii primul care postează comentarii!

„De 21 de ani lucrez în secţia I Confecţionat, în meseria de fasonator. În acest răstimp m-am ferit de orice conflict, cu colegii sau cu şefii. Fiecare dintre noi ne-am făcut treaba cât de bine am putut, iar în prezent nu avem ce să ne reproşăm. Fasonatorul dă formă navei. Exteriorul curbat al acesteia este realizat de noi cu ajutorul maşinilor de fasonat, conform unor şabloane primite. În prezent, nu sunt mai mult de 10 fasonatori în şantier. Instruim acum patru elevi, proaspăt ieşiţi de pe băncile Centrului de Formare Profesională. Personal, consider că este un deficit în rândul fasonatorilor.” - Toader Creţu

Gălăţean la origine, impactul cu şantierul s-a produs încă de pe vremea în care era elev. „Veneam aici să facem practică în atelierul şefului mecanic. Mă uitam la oamenii care munceau atunci în secţia de confecţionat. Am rămas surprins, însă nu plăcut şi mi-am zis că nu voi lucra acolo niciodată. Multitudinea de bucaţi de tablă, gabaritul mare, zgomotul, toate m-au speriat. Cu o lună înainte de a împlini vârsta majoratului, datorită mentalităţii şi a condiţiilor de atunci, a trebuit să mă angajez. Când am văzut pe repartiţie locul în care urma să muncesc, secţia de confecţionat, am fost ferm convins că nu voi face faţă. Încet, încet, am prins gustul meseriei. Consider că fasonatorul e un sculptor, un modelator. Primim un şablon, ne imaginăm rezultatul final şi începem să punem în execuţie. Dacă pentru un puzzle piesele sunt confecţionate din carton, noi, fasonatorii, potrivim piesele navei din tablă. Mereu ne lovim de anumite situaţii în care trebuie să ne punem mintea la contribuţie pentru a putea realiza lucrarea.”

„Ca în oricare altă meserie, munca nu trebuie sa însemne doar obligaţie şi să o faci împins de la spate si de nevoile financiare. Când vezi produsul final şi realizezi că anumite piese sunt făcute de tine, satisfacţia este nemăsurată. Recomand meseria de fasonator pentru că  presupune cu totul altceva decât cea de sudor sau lăcătuş, meserii pe care le poţi practica oriunde. Rezultatul muncii tale e unul evident şi vizibil pentru toată lumea.”

Toader Creţu crede că este o persoană timidă şi serioasă atât la muncă, cât şi în timpul liber. „A fost puţin mai greu la început, tineri fiind, mintea noastră nu era la muncă. Când am văzut însă ce presupune această meserie, mi-am dorit să continui cariera de navalist. Ar fi greu să spun că mi-ar plăcea sau nu să îmi schimb locul de muncă. În acest moment nu cred că aş vrea să fac altceva. Nu am avut un mentor care să mă înveţe. Acum 20 de ani lucram patru oameni pe maşină, acum lucrăm doi. Am furat meserie de la cei cu care lucram atunci, cu toate că, de multe ori, întrebam şi nu ni se răspundea. Anul 2004 a marcat o evoluţie în cariera mea. Ni s-a adus o maşină nouă cu care nu prea ne doream să lucrăm, presupunea o responsabilitate mai mare si ne asumam deciziile luate. Fiind o tehnologie avansată, maistrul a indicat ca cei mai tineri să lucreze cu ea. Cu toate că mi-a fost teamă, m-am automotivat şi am încercat. La început mi-a părut rău, dar am insistat şi când am văzut că pot, am acceptat să lucrez în continuare.”

„Mi-ar plăcea să ne privim cu bunătate, să nu mai existe răutate între noi. Relaţiile dintre muncitorii din şantier nu ar trebui să depindă de funcţia sau poziţia ocupată. Eu mă bucur când stau de vorbă cu maistrul, care, în primul rând, trebuie să îţi fie prieten şi coleg. El te poate aduce pe drumul cel bun. Pe viitor, aş dori să dispară senzaţia de teamă faţă de  superiori şi aş îndemna toţi şefii de secţie, inclusiv directorii, să dezvolte o relaţie de comunicare armonioasă cu muncitorii.”

Pasionat de drumeţiile la munte, soţ şi tată bun, Toader ne mărturiseşte că dacă nu ar fi muncit în şantier, ar fi ales tot un loc de muncă în industrie.

(P)

Citit 1620 ori Ultima modificare Marți, 11 Iunie 2019 17:00