Evaluaţi acest articol
(9 voturi)
Fii primul care postează comentarii!

Astăzi, Vasile Voicu dezvăluie secrete din culisele unui eveniment de lansare a navei la apă.

Cine este Voicu Vasile? Colegii îl descriu ca fiind un optimist înrăit, ”niciodată nu găseşte probleme, ci doar rezolvări”. Spune despre el că este”tatăl iubitor a doi băieți ce investesc în dezvoltarea lor personală”. Pentru noi este unul dintre membrii familiei Damen cu care ne mândrim.

”Fiecare navă are complexitatea ei, fiecare proiect diferă, însă toate se finalizează prin lansarea navei la apă, ne spune Vasile. În difuzoare se aude o voce puternică ce strigă ”Tăiați parâmele!”. Până la acest moment e un proces complex de parcurs. Pentru început, trebuiesc centrate pe cală niște secții. După ce se termină nava de construit se pun niște cavaleți pe cărucioare, se elimină punctele de sprijin care au contact cu nava prin sudare, prin plăci, se vopsește zona respectivă, se trage nava, se închid liniile, se face cablajul la cărucioare. Cărucioarele, propulsate și nepropulsate, ridică o greutate de 70-80 tdw. Urmează procesul de tragere către cala de lansare, care la rândul său trebuie să unsă, cu seu și cu ceară. Se pun săniile unse pe talpă, pe urmă se pun tacheții, apoi se întinde așa-zisa „căpățână”. În cele din urmă vine momentul în care protagonistă este parâma, singura legătură între vapor și pământ. Motivul pentru care nava dă senzația de răsturnare sau balansare în momentul lansării este dat de nivelul scăzut al apei. La final, punctul culminant  al evenimentului este momentul în care răsună vocea puternică a maistrului Ștefan Valeriu care ne dă comanda ”Tăiați parâmele! Vira cricurile!”. Un alt moment remarcabil este acela în care nașa navei sparge șampania de vapor. Nu mulți știu că, inclusiv pentru acest proces, se fac probe în prealabil. Poziția de a pune șampania este diferită la fiecare navă.”

În prezent, echipa celor care execută comenzile de lansare este formată din 18 persoane, comunicarea fiind principalul lor atu.

”Am văzut şantierul pentru prima dată la opt ani. Tatăl meu a fost navalist și țin minte că m-a pus să număr roțile de la macaraua Metalna, 48 la număr. Mai târziu am îmbrățișat și meseria de macaragiu. Am revenit în șantier în 1997, când aveam doar 21 de ani. Nu era primul meu loc de muncă, anterior fusesem tâmplar modelator de bărci și de acolo a pornit şi pasiunea mea pentru nave. În șantier am fost angajat ca sudor autogen, dar nu m-am regăsit în acea meserie. Mentorul meu din acea perioadă m-a îndrumat să urmez și școala de macaragii, iar după absolvire am lucrat 6 luni pe macara. În urma unor promisiuni și a unor propuneri de schimbare, în 2006 am decis să plec în Germania, pe un șantier de construcții civile. Realitatea a fost contrar așteptărilor aşa că m-am întors în șantier. De atunci sunt lăcătuș constructor naval, meserie ce mă definește în totalitate. Cel mai mult îmi place provocarea. Toate experienţele trăite au avut în comun dorința de a-mi face treaba cât mai bine. Am avut multe de învățat de la colegii care au ieșit la pensie. Sunt informații care nu sunt prinse în manualul de instrucțiuni, de exemplu: ce se întâmplă cu poarta principală a docului, cum se balastează, câtă apă trebuie băgată şi cum, cum trebuie menținută apa, cum se face un pescaj, când se așează vaporul, când scade apa, etc.

O zi de muncă a unui lăcătuș constructor naval, aflat în subordinea maistrului Ștefan Valeriu, începe prin a face prezența şi împărțirea sarcinilor. Comunicarea şi în cazul nostru este foarte importantă. Pentru a ne putea îndeplini obiectivele trebuie să colaborăm și să lucrăm împreună cu alte secții. În meseria pe care o avem nu e timp pentru plictis. De exemplu, avem de montat două secții şi trebuie să ne asigurăm că eliminăm obstacolele din cale, mutăm secția fără incidente și o plasăm dreaptă. După aceea mergem să facem un pescaj, o linie de plutire, sau pregătim următoarea secție. Nu ai timp niciodată să te plictisești. Orice LCN-ist trebuie să aibe o viziune asupra unui plan. Generația mea nu a beneficiat de cursurile Centrului de Formare Profesională și am fost nevoiți să furăm meseria. În acea perioadă găseam persoane cărora să le cerem informații și nu plecam fără să înțeleg. Astăzi, din păcate, colegii sunt mai individualiști. Generațiile diferă, iar comunicarea virtuală o depășește cu mult pe cea reală. Tinerii nu mai caută răspunsul la întrebări și aleg să facă treabă mecanic.”

”Am citit interviurile celorlalți colegi. Majoritatea comparau lansarea navei cu plecarea copilului din casa părintească. Emoțiile trăite de mine diferă, pentru că particip efectiv la plecarea din șantierul mamă. Aș asemăna această emoție cu cea trăită de un părinte atunci când își vede copilul născut sănătos. Nimic nu este mai plăcut decât să faci ceea ce te definește și, mai ales, să te bucuri de succesul rezultatului.”

(P)

Citit 3025 ori Ultima modificare Miercuri, 19 Iunie 2019 21:55