Damen Galați investeşte în spitalele din comunitatea locală

Damen Galați investeşte în spitalele din comunitatea locală
Evaluaţi acest articol
(10 voturi)

Şantierul Naval Damen Galaţi continuă investiţiile pe termen lung în spitalele din comunitate

2018 reprezintă pentru Şantierul Naval Gălăţean începutul unei noi strategii cu privire la dezvoltarea durabilă a comunităţii locale. Educaţia, sănătatea şi serviciile sociale sunt cele trei sectoare în care şantierul investeşte în mod constant. Inaugurarea salinei artificiale din cadrul Spitalului TBC a fost primul proiect major prin care şantierul şi-a făcut simţită prezenţa în acest domeniu. De altfel, parteneriatul cu Spitalul de Pneumoftiziologie nu s-a încheiat, urmând ca în 2019 să fie donată aparatură medicală în valoare de 241.316 lei.

Acum şantierul anunţă încheierea unui parteneriat cu Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii „Sf. Ioan” Galaţi, demarat prin sponsorizarea cu echipamentul – Sistem de ventilare TwinStream Light Model, în valoare de 184.863,19 Lei.

„Spitalul Clinic de Urgenţă pentru copii Sf. Ioan Galaţi este unul dintre cele 6 spitale clinice de urgenţă din România, care asigură urgenţele medico-chirurgicale pentru copiii din regiunea Dunărea de Jos. În acest context, mulţi copii se internează cu afecţiuni în sfera ORL şi ale aparatului respirator care necesită o serie de manevre de urgenţă, cum ar fi laringoscopia suspendată pentru extragerea corpilor străini din căile respiratorii, abordarea tumorilor laringiene, precum şi intervenţii chirurgicale pe căile respiratorii şi la nivelul plămânilor. Pentru a efectua aceste intervenţii este necesar acest aparat, denumit Jet Ventilation. Şantierul Naval Damen Galaţi a sponsorizat spitalul  cu acest echipament, ceea ce reprezintă un gest de profund umanism faţă de comunitatea locală, care va duce la consolidarea relaţiilor dintre companie şi locuitorii din această regiune a ţării. Fără acest aparat o parte din pacienţii pediatrici ar fi avut o evoluţie nefavorabilă, uneori fatală”, a declarat Dr. Victoriţa Ştefănescu, conferenţiar universitar şi managerul Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii.

„Deoarece suntem unul dintre pilonii principali ai economiei gălăţene şi nu în ultimul rând oameni, suntem conşienţi de necesitatea investiţiilor de acest tip. Sprijinim sănătatea şi intenţionăm ca pe viitor să asigurăm toate nevoile instituţiilor medicale”, adaugă conducerea Şantierului Naval Damen Galati.

(P)

Citit 4388 ori Ultima modificare Duminică, 28 Iulie 2019 19:10