Evaluaţi acest articol
(12 voturi)
Fii primul care postează comentarii!

Pentru prea mult timp, de soarta agriculturii și a siguranței alimentare a României s-au ocupat incompetenți și trădători ai intereselor țării. Mai e vreo surpriză pentru cineva că seceta a afectat, din nou, anul agricol în România? Eu zic că nu! Din primele evaluări ale Ministerului Agriculturii există aproape un milion de hectare de culturi afectate de secetă! Un milion din cele 2,9 milioane de hectare care au fost însămânţate în toamnă cu grâu, secară, cereale şi rapiţă. Fermierii au ajuns să ia în calcul să reînsămânţeze, pentru a-şi diminua pierderile.

Ar trebui să ne mire această situație? Nu prea, pentru că, o dată la câțiva ani, fermierii se confruntă cu seceta, iar noi vedem cum anul agricol este compromis. În orice stat, în ultimii 30 de ani, s-ar fi apelat la o soluție atât de simplă: irigațiile! Nu e o noutate. După 25 de ani de la Revoluție, în 2015, Parlamentul a înțeles importanța agriculturii și a pus accent pe acest domeniu, votând legea prin care să fie refăcut sistemul de irigații. Dar, cu o atitudinea perfectă pentru niște trădători ai intereselor românilor, au venit tehnocrații lui Cioloș (azi, USR), iar totul a fost uitat.

Statul, în schimbul unui sistem de irigații pus la punct, preferă să ofere despăgubiri. An de an, timp de 30 de ani, despăgubiri. Oare cu toți banii din despăgubiri nu se putea face un sistem de irigații care să deservească întreaga țară?

Oare va pricepe ceva Guvernul PNL din actuala criză de coronavirus suprapusă peste seceta care afectează agricultura? Va înțelege că trebuie să fie prioritară refacerea sistemului de irigații? Mi-e foarte greu să cred că o va face.

România ar putea avea un potențial uriaș, dacă sistemul de irigații ar fi la nivelul anului 1990, atunci când deservea peste 3 milioane de hectare. Acum, deservește, în teorie, mai puțin de jumătate (1,4 milioane de hectare), deşi, în realitate, abia se irigă 750.000 de hectare (o parte din cele 1,4 milioane de hectare cu acces la irigații nu au și rețelele secundare de irigații, iar apa folosită costă, și nu puțin). Ca să vă faceți o idee cam ce înseamnă pentru agricultori aducerea apei în cultură, statisticile arată că în medie aceștia au o cheltuială de 3.000 de lei pentru un hectar. Din cele 1,4 milioane de hectare pe care le putem iriga, anul trecut am udat doar jumătate - pentru că fermierii nu au reţele cu care să aducă apa în câmp de la canale. În Galați s-au udat anul trecut, potrivit ANIF, 53.549 de hectare! Cu mult sub ceea ce Galațiul are nevoie.

Și asta în condițiile în care avem a șasea cea mai mare suprafață agricolă din Uniune, cu 13 milioane de hectare, și beneficiem de a șasea cea mai mare alocare de fonduri europene pentru Politica Agricolă Comună, cu peste 20 miliarde de euro!

În aceste condiții, unde ajung toți acei bani pentru subvenții? 84% din ei ajung la cele mai mari 20% dintre ferme! Adică, exact la fermele care angajează cei mai puțini oameni. România se află pe primul loc în UE la ponderea celor care lucrează în ferme cu cifre de afaceri sub 8.000 euro/an. Așadar, cum să nu plece românii la sparanghel în Germania, acolo unde două treimi din angajați lucrează în ferme cu cifre de afaceri de peste 100.000 euro/an? În vreme ce românii stau în „flăcările” solariilor, în vreme ce își distrug sănătatea sub razele arzătoare ale soarelui pentru a face agricultura încă insuficient tehnologizată a fermelor mici, străinii care dețin terenuri și ferme în România nu angajează aproape pe nimeni, ei doar exploatează terenul și localnicii.

Văd o tendință de laudă a actualului Guvern cu privire la subvențiile pentru fermieri, însă nu e doar o boală a lui, au avut-o și alte guvernări înainte. Nu trebuie nimeni să se laude cu subvențiile care ajung la fermieri! Banii aceștia sunt veniți de la Uniunea Europeană, la bugetul căreia contribuim și noi, românii. Ei, guvernanții, trebuie doar să distribuie acești bani și să îi ajute pe fermierii români! Însă, realitatea cruntă e alta: banii din subvenții care vin de la Uniunea Europeană ajung, de cele mai multe ori, către proprietarii străini ai terenurilor agricole din România. Da, poate părea o afirmație dură, însă asta e realitatea. Avem a şasea cea mai mare suprafaţă agricolă din Uniunea Europeană, dar cu toate astea la noi s-a vândut terenul către străini! De ce? Pentru că la noi este cel mai ieftin teren agricol din Uniunea Europeană, mai ieftin decât în Croația, Bulgaria sau Ungaria. Un motiv pentru acest lucru este faptul că nu știm ce să facem cu terenul, iar statului nu i-a păsat vreodată să învețe ce să facă. Străinii au venit în țară, au luat terenurile, iar tot ce obțin pe hectarele achiziționate în România merge la export, bineînțeles, pentru că doar așa se „produce” rambursarea de TVA.

Și mai e un lucru: pământul acesta așa de bun al nostru produce multe cereale, dar nu ne obosim să creștem animale cu acele cereale, ci le vindem cât de ieftin se poate. După cum spuneam, la export, pentru că așa se poate solicita rambursarea de TVA. În ceea ce privește efectivele de animale, suntem abia pe locul 9 în UE la numărul de porci (importăm masiv carne de porc), pe locul 10 la bovine, pe locul 3 la ovine și pe locul 3 la caprine. Dar banii adevărați se fac din carne de vită și de porc.

Dacă tragem linie, vedem că până acum nu am învățat nimic din acești 30 de ani care au trecut peste noi.

Va fi așa și acum? Sau vom înțelege că agricultura trebuie susținută cu adevărat, că sistemul de irigații și proprietatea asupra terenurilor agricole trebuie să facă parte din strategia națională pentru bunăstarea românilor?

(P)

 
Citit 2227 ori Ultima modificare Miercuri, 13 Mai 2020 10:01