Întreruperi de curent în mai multe localităţi gălăţene, pe parcursul întregii săptămâni

Întreruperi de curent în mai multe localităţi gălăţene, pe parcursul întregii săptămâni
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Distribuție Energie Electrică România (DEER) - Sucursala Galați a anunțat, pe pagina web a companiei, întreruperi programate de furnizare a energiei electrice pe toată durata acestei săptămâni, în mai multe localități din județ.

Marți, 17 mai, curentul va fi întrerupt în trei comune: Smârdan (străzi, sat Smârdan, zona stadionului la deal spre cimitir cu străzile adiacente, între orele 8,30-15,30), Brăhășești (întreg satul Corcioveni, 8,30-15,30) și Tulucești (zona DN 26, SC Euxin, 9,00-16,00 și zona de intrare în satul Tulucești, până la fostul CAP, 8,00-9,00 și 16,00-17,00).

Miercuri, 18 mai, energia electrică va fi întreruptă în satele Foltești (zona gării spre centru și cea din spatele SMA, 8,30-15,30) și Smârdan (zona școală, primărie, cuib de barză pe DJ și străzi adiacente, între 8,30 și 15,30).

Joi, 19 mai, curentul va fi oprit, de la 8,30 la 15,30, în satele Cosițeni și Brăhășești (comuna Brăhășești) și Nărtești (com. Gohor), Foltești (zona primărie, DJ și în spatele gării) și Smârdan (zona stadionului la deal spre cimitir, cu străzi adiacente). Tot joi, se oprește lumina, timp de șase ore, și în municipiul Galați, în zona din spatele Gării Barboși (8,00-14,00).

Vineri, 20 mai, alimentarea cu energie electrică va lua o "pauză" de șapte ore (8,30-15,30) în satele Brăhășești (toată localitatea) și Foltești (zona din spatele SMA).

Citit 1944 ori Ultima modificare Marți, 17 Mai 2022 10:35

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.