UPDATE. „Carnavalul copiilor”, de 1 Iunie, în Grădina Publică

UPDATE. „Carnavalul copiilor”, de 1 Iunie, în Grădina Publică
Evaluaţi acest articol
(10 voturi)

Potrivit Primăriei Galați, pe 1 Iunie 2022 se va desfășura "Carnavalul Copiilor", în Grădina Publică, între orele 10,00 și 21,00.

"Copiii vor putea interacționa cu mascote și personaje de film și desene animate, din lumea basmelor românești și internaționale, cu statui vii (mimi), clovni și personaje cu picioroange. Cei mici și nu numai se vor putea bucura de momente artistice, demonstrații de dans, concursuri și jocuri de grup, precum și spectacole de magie, muzică și teatru, ateliere de creație (slime, lut, pictură, muzică), karaoke și face painting. Începând cu ora 18,00, pe aleile din Grădina Publică se va desfășura parada personajelor, iar zâmbetele celor prezenți vor putea fi surprinse la cabina foto magică", transmite Biroul de Presă al Primăriei.

"De asemenea, se vor organiza jocuri și concursuri interactive: concursuri sportive (întrecerea în sac, rupe-sfoara, concurs de echilibru, ștafeta cu obstacole, tragerea la țintă, limbo), leapșa, şotronul, "Ghicește personajul", "Găsește-ți locul", "Țară-țară, vrem Ostași", "Rațele și vânătorul", elasticul, căutarea de comori (treasure hunt); concurs de costume, concurs de desene pe asfalt, concurs de talente, iar distracția poate continua la tobogan și trambuline", anunță municipalitatea.

Pentru acest eveniment, Primăria municipiului Galați a alocat 130.000 de lei, iar de organizare se va ocupa SC Radio Galați Media SRL.


Un Carnaval al copiilor în Grădina Publică este surpriza pe care Primăria municipiului Galaţi doreşte să o ofere de 1 Iunie 2022. Iar pentru serviciile de organizare a pus la bătaie un contract de 130.000 de lei fără TVA.

Conform datelor din Sistemul Electronic de Achiziții Publice, pe parcursul întregii zile de 1 Iunie, Primăria îşi doreşte crearea unor momente inedite, educative şi distractive: jocuri şi concursuri de tot felul, spectacol de magie, ateliere de creaţie pentru copii, momente artistice, spectacole muzicale susţinute de trupe locale şi elevi ai şcolilor de canto, competiţii sportive, parade, face painting, demonstraţii de dans, piese de teatru pentru copii, spectacol cu baloane de săpun.

Vor fi clovni, personaje pe picioroange, eroi din lumea filmelor, a desenelor animate şi a basmelor care îi vor antrena pe cei mici în tot felul de activităţi, inclusiv în jocuri ale copilăriei precum leapşa sau şotron.

Primăria mai cere să fie puse la dispoziţia sărbătoriţilor zilei un tobogan gonflabil în formă de castel, trambuline, cretă colorată, baloane colorate, dar şi premii simbolice pentru câştigătorii concursurilor.

De toate acestea ar urma să se ocupe SC Radio Galaţi Media SRL.

Citit 6697 ori Ultima modificare Duminică, 22 Mai 2022 00:39

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.